O chitara dezacordata, o muzicuta isterica si o voce dogita. Ingredientele perfecte pentru saltul spre cosul de gunoi. Si totusi. Un mare feeling si versuri superbe. Un album fara de care muzica ar fi fost cu totul altceva.
In ’63 trupele de rock’n’roll cantau piesulici pentru pustani si mai ales pustoaice in care dragostea era singurul element constitutiv, iar lumea era roza si inocenta. Versurile erau tampe si oricum nu prea contau. Si brusc apare evreul asta nenorocit vorbind coerent despre razboi si nedreptate. Si despre dragoste, dar la un cu totul alt nivel. “Freewheelin’ Bob Dylan” a schimbat viziunea lirica a intregii lumi muzicale de dupa el. Daca nu ar fi existat, Pink Floyd-ul ar fi cantat probabil numai blues, iar ultimul album Muse s-ar fi numit The Romance.
Daca nu l-ati ascultat pana acum, nu-i bai, nu e niciodata prea tarziu. Dar trebuie. Lasand chiar la o parte ideea ca e o bucatica de istorie.

dan


6 Replies to “Freewheelin’ Bob Dylan”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.