There and back again 5

Pai sa-ncepem cu harta interactiva:

View Rotorua – Okataina in a larger map

Rotorua, orasul-care-pute si bastinasii fiorosi

Rotorua e una din principalele destinatii turistice ale Insulei de Nord, un oras care traieste aproape exclusiv din turism pe malul lacului omonim (un lac de crater, desigur). Activitatea geotermala e foarte intensa, zona e literalmente impinzita de fumarole, vulcani mai mult sau mai putin noroiosi, gheizere, izvoare termale, terase de travertin etc etc. Ca urmare, pute. Pe alocuri, rau de tot.
Din fericire, te inveti relativ usor – mai ales cind duhoarea e omniprezenta.
Rotorua inseamna in Maori „lacul nr.2”, previzibil urmatorul dupa Rotoiti, „lacul nr.1” descoperit de o capetenie Maori lipsita complet de imaginatie. Cam dezamagitor si ne-exotic, asa ca o sa-i spunem Rotorua si o sa ne facem ca nu stim ce-i aia.

Koura Lodge, o cazare cu dotari, amplasament si vedere exceptionale, chiar pe malul lacului. Aici am apreciat ciresele de februarie de Noua Zeelanda, care sint mult mult mai bune decit ciresele de februarie din Romania. La fel, pepenele rosu/verde/galben.

Linga Rotorua exista ceea ce se numeste Te Puia. Sau, pe scurt, Te Whakarewarewatangaoteopetauaawahiao.

O comunitate Maori (a nu se confunda cu maurii) care pastreaza traditiile in zona unui vechi asezamint/fortareata de-a lor intr-un parc geotermal. Spre deosebire de magazinele de artizanat romanesc in care chiar n-ai ce cumpara daca vrei sa le duci prietenilor straini cadouri pe care sa nu-ti fie jena sa le desfaca-n fata ta (cel putin variile intruchipari ale lui Tepes in sticla de vin tun/termometru/papusa etc denota o gindire laterala de mare complexitate), la Maori e mult mai simplu: vezi citi bani vrei sa dai, adaugi 50% si abia dup-aia stai o ora sa te decizi ce iei.

Sint specialisti in prelucrarea lemnului, sidefului Paua si jadului, care se gaseste in cantitati mari. Majoritatea bijuteriilor sint motive geometrice naturale simple si de bun gust – spirala ferigii, valul, nu-stiu-ce-zeu-mincator-de-oameni-cu-limba-scoasa.
O alta chestie interesanta: Noua Zeelanda e singurul loc din lume unde se exploateaza lemn in cariera. E vorba de Kauri, o esenta conifera care putrezeste foarte greu. Unii copaci (multi de virsta milenara) au 50 000 ani de cind au fost ingropati in mlastini. Lemnul este foarte dur, cu o textura interesanta, si cam tot ce am vazut de vinzare prelucrat din asa ceva era teribil de scump si foarte misto facut.

Dupa cum am mai zis, se lucreaza din greu la mentinerea si promovarea culturii Maori, peste tot prin tara exista centre de genul asta (cred ca Te Puia e printre cele mai mari). Complexul include monumentul de la intrare inchinat zeilor Maori (cite unul pe fiecare stilp), un muzeu, un atelier unde poti sa-i vezi la lucru (sculptind statui si impletind fustite de trestie in general), o casa de oaspeti in care se tine un spectacol la fiecare citeva ore, un sat vechi Maori reconstituit, locul de berica/sandwich, inca un kiwi pe intuneric si, desigur, parcul geotermal, care ocupa cea mai mare parte a zonei, cu namol si gheizeri. Si sulf, daca ati uitat de miros.

Uite, ca sa auziti cum suna limba Maori (te reo) clicati aici.
Regulile de pronuntie, din cit am prins: Wh se pronunta F, Ng este un n inchis, restul e fonetic, cam ca in romana. Multe locuri incep cu Whaka- e clar ca neozeelandezii au auzit gluma prea des, nu mai ride nimeni. Poate doar la Whakapapa.

Intrarea la spectacol e de vazut: ca sa ai voie sa intri in casa lor e nevoie de un intreg ritual: turistii isi aleg un „sef” cu care discuta seful Maori. Un spectacol incarcat de simboluri adinci, sint convins, din care am ramas cu doua chestii faine: viteza cu care dadea din lance si viteza cu care dadea din limba in timp ce urla. Absolut inuman. Am incercat.
Aici e cam ce-am vazut si noi.

Odata urlati, primim voie sa intram, dar doar dupa ce ne descaltam.

Inauntru toata lumea-n casa mare, urmeaza un spectacol interactiv, cu piese folk la chitara care sigur nu erau Maori, desi erau in Maori. Din fericire n-am auzit nici un cover Nothing Else Matters in Maori.

Mi-au placut doua chestii care, ele, sint traditionale:
–Poi dance. Poiul Maori e un burete de mare imbracat in piele, cred, legat cu un snur de diverse lungimi, si e un accesoriu de dans exclusiv feminin. Tipele de aici erau extrem de sincronizate si rapide, iar ceea ce nu se intelege in filmuletul de mai sus este ca poiurile sint si lovite (fie intre ele, fie cu mina, fie de corp) si tin ritmul (repet, extrem de rapid, in multe cazuri nici nu-ti dai seama cind sint lovite si de ce).

–Haka. Nu stiam ca exista mai multe tipuri de haka, asta care ne-a fost prezentata era o haka de bun venit, dar tot intimidanta se vrea. Adica na, vino, da uita-te bine pe unde calci, ca mie mi-e cam foame.
Grimasa cu ochii mari si cu limba pe-afara vine de la varianta lor a Scufitei rosii (putin altfel, scufita rosie sint europenii, iar lupul sint ei, vinatorul nu apare, fiind consumat in prealabil) si obisnuia sa insemne, desigur, „papilele mele tresalta de placere la gindul carnii tale gustoase pe care o voi consuma un pic mai tirziu”, Maori fiind canibali, si in general unii din cei mai fiorosi si temuti razboinici din Oceania. Acum inlocuiesti „carne” cu „portofel” si continua sa functioneze la fel de bine.
La Haka participa si femeile, dar doar stau in spate si chiraie.
Cam asta am vazut, din pacate fetele lor sint de mare efect, si nu se vad bine.
Asa ca am pus si filmarea mea pe youtube.

Parcul geotermal e si el amenajat Maori style, un detaliu care mi-a placut e ca de-a lungul multor poteci prin zona sint camuflate difuzoare declansate probabil de senzori – nu era prea multa lume – din care auzi tot felul de sunete, in general voci procesate/duhuri – cam ca vocile padurii din Lost. Te introducea in poveste si mai mult.
Curatenia e exemplara, dar asta e valabil peste tot in NZ, asa ca nu o s-o mai repet. E in topul celor mai curate tari din lume.

Asta e un izvor cu apa foarte fierbinte folosit de Maori pentru gatit.

Vulcani noroiosi si tot felul de balti fierbinti si toxice in culori dubioase.

Gheizerul Pohutu e unul din cele mai mari de pe glob si punctul central al parcului. Il puteti vedea in actiune aici.

Din pacate nu cred ca l-am prins in eruptie maxima, n-as zice ca avea 30 metri. Era insa foarte impresionant, destul cit sa umple de stropi de apa puternic mineralizata orice obiectiv foto pe o raza mult prea mare. Pe de alta parte, nu prea ai cum sa-ti dai seama de inaltime, nu e nici un copac linga el si nu e nimeni suficient de dement sa se apropie.
Fun fact: cel mai inalt gheizer in istoria recenta a existat in Noua Zeelanda, foarte aproape de aici, se chema Waimangu. Cu citeva ocazii, a aruncat apa la aproape 500 m inaltime. In locul lui a ramas un lac de o culoare turcoaz incredibila (din pacate acolo n-am ajuns): Crater Lake

Nu mi-a placut ditamai hotelul trintit linga gheizer: strica toate pozele.

Lost in Okataina

Am dat o fuga pina la un lac intr-o pustietate aproape absoluta: exista o singura cladire pe malul lui, catre care duce o sosea perfecta de vreo 15 km, absolut pustie si ea, trecind printr-o jungla cvasiamazoniana.
Rotoiti nu e prea impresionant, era doar plin de lebede negre

iar asta e Okataina, unde chiar m-am simtit la capatul lumii (bine, eram deja acolo).

Un ponton pustiu, o apa verde, o plaja cu nisip fin, jungla cu palmieri in jur pe munti, ce sa mai, Lost direct.

Am dat o raita si prin desis, foarte impresionant, liane, copaci Rimu gigantici cu tot felul de plante epifite crescind pe ei, paduri luxuriante de ferigi si muschi peste tot si toate.

Mult mai multe fotografii aici. Sint citeva panorame interesante acolo.
Apropo: toate sint si la dimensiuni mai mari, nu uitati sa clicati pe lupa daca vreti mai multe detalii.

<< Episodul 4
Citeste in continuare >> Episodul 6