Gata, am ajuns aproape de jumatate cu pozele, asa ca pot sa mai iau o pauza si sa revin cu povesti.
Intre timp am primul meu DSLR, un Nikon d90, o, de ce, o, de ce nu l-am avut in NZ ? Ma consolez cu gindul ca probabil as fi avut acum 20 000 poze, nu doar 7000, ceea ce ar fi fost de nesuportat. Diferenta calitativa e cam gigantica totusi. Ar fi fost bine.
Dar sa nu persistam in deceuri si sa purcedem la treaba.
View Rotorua – Waiotapu in a larger map
Putoarea se intoarce
Waiotapu e destul de aproape de Rotorua, in aceeasi zona vulcanica. Si aici pute, desigur. Insa e atit de frumos ca sincer nu-mi amintesc cum putea. Era sulfuros-te puiana ? Avea aroma arsenica de White Island ? Sa mor daca stiu. Ce stiu e ca e probabil cea mai colorata zona naturala pe care am vazut-o vreodata. Nu am exagerat cu saturatia imaginilor. De fapt puteti sa va lamuriti cautind pe net. Pe o suprafata mica – nu cred ca are 1 km patrat – sint asa, in ordinea vizitarii:
Gheizerul Lady Knox – mult mai mic decit Pohutu – declansat artificial o data pe zi la ora fixa (cu sapun, pe bune ! Baga sapun in el, povestea e aici).
Devil’s Inkpots – cratere cu petrol si grafit dizolvat la suprafata.
Devil’s Home. O gaura sulfuroasa prabusita. Cum e ceva puturos si dubios, ghiavolu-i de vina, normal. Ma mir ca n-au pus devil’s __ pe absolut toate atractiile geotermale.
Cratere cu tot felul de alti compusi chimici misteriosi si sinistri.
Cel mai mare izvor termal din NZ – Champagne Pool, care e absolut impresionant. E aproximativ circular, are 65m diametru si 62 adincime, se cheama Champagne pentru ca face bule de CO2. A, si e si foarte fierbinte, are 75 grade. Oranjul intens de pe margini apare de la sedimentarea arsenicului si altor chestii cu sulf prin ele (la chimie chiar nu ma pricep, da-mi plac teribil culorile produse de ea, ahhh, fenolftaleina, ahhh turnesolul…) iar verdele… e pur si simplu culoarea unei balti adinci.
Artists Palette – o zona imensa, plata, acoperita cu apa revarsata din Champagne Pool, in care se sedimenteaza mineralele din ea. Rezultatul e o combinatie senzationala de culori care variaza foarte mult in timp (si in functie de conditiile meteo).
Din pacate n-am prins culori extraordinare, uite ce are wiki aici de exemplu… Iata ce diferenta enorma face soarele: astea 2 fotografii sint facute la 7 secunde diferenta.
Primrose Terrace – apa din Champagne Pool, dupa ce trece de Artists Palette se scurge si continua sa se sedimenteze, formind terase de travertin albicios-maroniu. Sint cele mai mari din emisfera sudica, au vreun hectar jumatate, dar asta mie nu-mi spune nimic. Sint mari, nene. Lungi, cu terasute mici-mici de tot. Din pacate n-am fost la Pamukkale inca – sigur alea sint mai spectaculoase.
Aici ar mai fi de spus o poveste: Pink and White Terraces, situate aproape de Waiotapu.
Astea erau mai impresionante decit cele de la Pamukkale, au fost denumite de diversi entuziasti „a opta minune a lumii” (aud prea des chestia asta. Pe unde ma intorc, a opta minune. Sapte minuni, ok, si toate celelalte sint ex aequo pe locul 8. Sore losers).
Din pacate au fost distruse complet de o eruptie puternica acum 120 de ani, peste ele a crescut un lac, poze nu prea exista, legendele cresc… poate nici nu erau asa misto, na !
Pe Primrose, chiar la iesirea apei din Champagne Pool, mai multi pescarusi si-au facut cuib pe insulite de depuneri minerale neinundate. Nu-i deranjeaza nimeni ca n-are cum sa ajunga la ei, e groaznic de cald – ouale se clocesc singure practic, ma mir ca pasarile nu fierb – stau cu gura cascata non-stop sa-si regleze cumva temperatura. Probabil ca le iese, pareau ca misca din cind in cind si nu mirosea a KFC.
Dupa ce trece peste terase, formindu-le, apa se varsa intr-o serie de lacusoare succesive colorate care mai de care mai suspect, de la verde-otrava la azuriu-otrava (ce-i drept, magenta-griusorului-otrava-de-mall inca n-am vazut-o). Ciudat e ca in ele sint o gramada de pasari insectivore ignorind complet aciditatea apei – te astepti sa se dizolve incet-incet – intre care niste picioroange mititele (stilts) care arata foarte ciudat cind zboara (cu picioarele alea mai mari decit corpul intinse in spate, un fel de tintaroi gigantic/libelula) dupa cum se vede in poza asta care nu-mi apartine.
Tot felul de bacterii verzi, licheni oranj, sulf galben, v-ati prins voi. Zona asta se cheama Frying Pan Flats, un fel de mlastina/saratura hiperacida, cu tot felul de baltute si depuneri. Evident, n-ai voie sa iesi de pe poteca, te poti trezi intr-un izvoras incandescent ascuns. Soarele ardea ingrozitor, in plus. Cum scoteai o bucata de piele simteai ca ia foc, n-am mai simtit asa ceva in Romania.
Ultima chestie, pusa bine la sfirsit, ca nu te astepti sa mai fie ceva, te loveste rau, are probabil cea mai nepaminteana culoare de lac pe care am vazut-o, mai rau decit ala de pe White Island. E un fel de galben fluorescent, pe care CCDul/monitorul n-au nici o sansa sa-l redea, asa de out of gamut era, dar na, tot incerc sa va dau o idee:
Definitia cea mai apropiata ar fi „o balta plina cu Mountain Dew radioactiv la 50 grade”. Si culoarea astuia mai variaza intre verde si galben in functie de concentratie si vreme. Se numeste, previzibil, Devil’s Bath. Devil’s Extra Tasty Refreshing Drink ar merge cel putin la fel de bine, da’ cred ca ala e trade mark Coca-Cola. Chiar, va amintiti Pepsi albastru ? Cam aceeasi senzatie mi-a dat. Brrrr.
Apaaaaaaa ! Apaaaaaaa !
Huka Falls n-ar fi decit o amarita de cascada de 11 metri inaltime, la iesirea dintr-un canion nu prea lung si de cam 10-15 m latime. Diferenta e ca prin asta trece un riu cu un debit mediu de 220 mc/s, care in amonte are 100 m latime.
Ei si, ce-i cu-atitea cifre, o sa spuneti ?
Ca un termen de comparatie, Oltul are un debit mediu la varsare de 180mc/s.
Siretul e riul cu cel mai mare debit din Romania – tot 220 mc/s la varsare.
Dunarea are cam 5300 mc/s la Portile de Fier.
Asadar, imaginati-va Siretul (sau Oltul intr-o zi buna) trecind printr-o teava de 10-15 m latime.
E extrem de impresionant.
Cascada nici nu mai e cascada, pentru ca apa are vreo 6 m inaltime doar ea, in cadere. E o masa imensa aruncata cu viteza peste un prag intr-un bazin foarte adinc. Toata zona de iesire este plina de curenti mortali, turbioane si multa multa spuma. N-as vedea lume inotind acolo. Pentru mult timp, cel putin.
Un filmulet HD gasiti aici.
Albastrul-verzui intens e nemaipomenit si cica se datoreaza faptului ca e o apa mai oxigenata ca de obicei, reflectind albastrul cerului; din pacate nu prea avea ce sa reflecte, dar chiar si asa am fost multumit. Exista mai multe belvederi si chiar o pasarela peste canion. Si multa, multa lume.
Albumul foto complet Waiotapu-Huka Falls cu imaginile mari il gasiti aici.
Incredibil verdele „apei” de la cloaca dracului, seamana cu lacul ala de pe White Island.
La Huka Falls e ciudat cum de suvoiul nu a erodat in timp gura de varsare ..