Pasarici mici-mici-mici
View Dunedin – Sandymount – Taiaroa Head in a larger map
Am haladuit toata ziua prin peninsula Otago, foarte aproape de Dunedin, o fisie de vreo 20 km de dealuri destul de abrupte. Mare lucru de vazut nu e aici, cu putine exceptii, iar drumurile sint extrem de inguste si sinuoase, in multe locuri au doar o singura banda. Fara parapeti si cu relieful destul de vertical = nu prea placut.
Exceptiile au legatura cu fauna, si in principal cu albatrosii regali. Asa ca am luat o excursie de o ora pe vasul specializat pe wildlife tours – Monarch.
Se pleaca din Harington Point, pe un ponton cu un panou simpatic pe care sint afisate speciile vazute in ziua respectiva. In unele cazuri, chiar pe viu.
O ora e destul de putin, dar nu e distanta mare de parcurs. Vaporasul e mic, ti se da un binoclu si hop pe mare la cautat pasarele. Cu o mina tii binoclul, cu ailalta vomiti.
Dar in cazul de fata – dimineata, frumos, soare, mare calma. Adica, surprinzator, sanse minime sa vezi vreo pasare de mare, care prefera vinturi puternice cu valuri. Cu cit e mai urit, cu atit e mai bine pentru albatrosi. Asa sint construiti.
Hai sa va zic mai multe chestii decit vreti sa stiti despre albatrosii regali sudici: sint printre cele mai mari pasari zburatoare, au 3 m anvergura si 8.5 kg. Sint depasiti doar de condori si de albatrosul calator, care atinge 3.5 m. Aripile imense se pliaza intr-un mod f ciudat, in 3 cumva, e mult mai ciudat decit la pasarile „normale”.
Sint surprinzator de longevivi – 42 ani in medie in libertate. Ating maturitatea mult mai tirziu decit majoritatea pasarilor – practic primii 5 ani din viata, dupa ce invata sa zboare si pleaca din cuib, ii petrec exclusiv pe mare, in calatorii incredibil de lungi – mii si mii de km – maninca pesti si calmari in principal, pe care ii inhata din zbor din valuri, planind razant cu ele, atingindu-le cu virful aripilor. Au grija cam 9 luni de cite un singur pui – una din cele mai lungi „copilarii” la pasari, ceea ce inseamna ca se reproduc o data la 2 ani, si merge al dracului de greu, ma mir ca mai exista.
Albatrosii sint monogami, cuplurile sint formate pe viata. Si au un dans nuptial extraordinar – vezi un filmulet.
Desigur, nu pot rezista sa nu dau si un David Attenborough: film
Exista maximum 30 000 albatrosi sudici, majoritatea in colonii din insule subantarctice nelocuite. Singura colonie de pe continent e cea de la Taiaroa Head, care dateaza de prin 1920 si in prezent are cam 140 indivizi.
Vorbim, desigur, de locul unde cuibaresc, pentru ca albatrosii, ca si fregatele, petrec cea mai mare parte a vietii planind cu o viteza foarte mare deasupra marii. Inghit multa apa sarata hranindu-se, si elimina sarea prin nas. Gainat la 2 capete, gen.
Sint atit de mari incit nu-ti imaginezi cum pot sa pluteasca in aer, si o fac cu o gratie incredibila, desfasurind aripile alea imense si inguste din care aproape ca nu bat niciodata – planeaza si folosesc curentii. Orice pescarus care trece pe linga ei pare o vrabiuta prin comparatie.
Pe puntea vasului era desenat un albatros in marime naturala, cu aripile deschise. E urias.
Hai si cu relele: majoritatea speciilor de albatros sint in pericol, in principal datorita pescuitului comercial longline (habar n-am cum ii zice-n romana, e vorba de o sfoara de citiva km cu mii de cirlige pe ea) – cind ajunge la suprafata albatrosii inghit pestii si o data cu ei cirligele si se ineaca. In jur de 100 000 albatrosi mor pe an asa. O suta de mii.
A doua cauza e ingerarea de plastic plutitor pe care-l confunda cu un peste. Practic toti albatrosii au cel putin o bucata de plastic in ei. Unii din ei au sute.
Nu in ultimul rind, Monty Python au un sketch cu albatros, aproape la fel de celebru ca si cel cu papagalul.
Iar Taiaroa Head – in virful peninsulei Otago – e locul unde poti vedea albatrosi regali, dar si multe alte specii in libertate. Mare parte din cap are accesul interzis – se intra doar pe o singura carare, si aia doar cu grup organizat si scump, doamna. Pasarile nu sint captive, doar zona e protejata.
Ramasesem deci pe mare. Pe scurt, am vazut asa:
-o colonie de cormorani endemici: Stewart Island Shags. Astia au o zona de teren in panta umpluta complet cu monticule de pamint – cuiburile. Arata intr-un mare fel. In plus, au si o caverna sub far numai pentru ei. Sint ba negri, ba negru cu alb, desi e aceeasi specie.
-foci cu blana cacalau, nu mai insistam.
–Leu de mare NZ.Pe nenea asta l-am vazut inotind si l-am intilnit ulterior intimplator dupa ce l-am urmarit pe o plaja pustie (dar cu instructiuni de folosire lei de mare tiparite pe panou, zau). Nu e deloc prietenos si trebuie sa stai la minim 1 zvirlitura bat, poate ataca teribil de rapid, iar asta era un mascul. Rage foarte, foarte urit, si e mult mai mare decit focile cu blana. Pute exponential.
-Pinguini albastri la vinatoare – pe astia i-am vazut in larg, ies din cind in cind si dispar imediat. Nu foarte spectaculosi. Unul singur era pe mal, probabil nu era tocmai sanatos. Mincase si asta niste brichete cu sos de pet.
-Cape petrel – un fel de porumbel carnivor mare.
-O gramada de pasari de mare, sterne, pescarusi etc.
-Lopatari (spoonbill), o colonie marisoara in boschetii de sub far – astia arata teribil de misto cind zboara, dar n-am reusit sa fotografiez nici unul zburind. Ai senzatia ca zboara invers.
-capul Taiaroa din larg, cu far si multi turisti pe mal asteptind dezamagiti albatrosi si primind cormorani.
Dupa o ora, singurii albatrosi vazuti erau niste pete mici albe in iarba de pe deal. Teapa.
Asa ca ne-au spus ca ne mai duc o data dupa-amiaza, gratis. Noi am zis da, multumim – am fost singurii care am venit si la a doua cursa, si, dupa privirile echipajului, nu se asteptau. Se vede ca n-au mai trecut romani pe-acolo.
Pina s-a facut ora plecarii nr.2 am luat harta si ne-am dus incotro parea mai interesant si mai pustiu – Sandymount.
Dupa o masa plina de pescarusi fara jena am gasit:
un golf enorm care seaca aproape complet la reflux,
o mare cu valurile pe care le stim deja,
o padure-galerie extrem de creepy si intunecoasa,
dupa care drumul s-a inchis, asa ca am luat-o pe jos intr-un peisaj de vis, o pasune imensa pe un deal pe marginea marii, cu sute si sute de oi nepazite care ne priveau curioase. Sau nu.
Faleza aici e cea mai inalta din NZ, si am ajuns in punctul sau cel mai inalt – 312 m pina jos – The Chasm.
Ceva mai departe exista un punct numit Lovers’ Leap, unde nu-s decit 224 m pina jos, dar exista o arcada naturala sapata de mare, locul de sinucidere preferat al amorezilor fara acceptul parintilor.
Na, dragut, si oile erau mortale, conturate pe mare.
Sigur, exista un gard de sirma, altfel nu stiu ce ramine dintr-o oaie care cade de la 300 m. Ba da, mint, stiu dintr-a-ntiia – lapte praf.
Aproape de aici e singurul castel din NZ, Larnach Castle, care nici macar nu e vechi, sau macar castel, de fapt e casa unui magnat de la sfirsitul secolului 19, care s-a sinucis dupa vreo 10 ani de stat acolo. Fiecare cu problemele lui.
A doua ora pe mare a fost insa cu noroc, si era clar de la citiva km: in jurul farului se invirteau citeva forme uriase fara elice.
Tot timpul erau cel putin 2 albatrosi in aer, demonstrindu-si abilitatile de zbor pt a-si gasi o pereche (femelele inspectau de la sol).
Din cind in cind cite unul incerca sa se aseze. Fara vint, chestia asta e o intreprindere riscanta pt ei si hazlie pt spectatori. Au aripile atit de mari si labele atit de mici incit nu le iese decit o data la 10 incercari, si iau niste pozitii extrem de ciudate.
Ba si mai mult: am apucat sa vedem si un albatros regal asezat pe valuri, aproape, plus un Buller’s Albatross, mai mic decit regalul, dar cu un cioc superb, zici ca-i desenat.
Una peste alta, trebuie sa vezi un albatros ca sa-l crezi. Cit mai sint.
„Albatross !”
Albumul foto e aici.