Bin-jip (a.k.a. 3-iron)

Zilele trecute ma intreba un prieten ce filme ii recomand. Pe moment m-am blocat – mi se intampla de obicei cand sunt confruntat cu o astfel de situatie – apoi am balmajit ceva despre ultimele filme pe care le-am vazut, dar care nu erau – cu exceptii, desigur – cine stie ce, ce sa mai vorbim de vitale. Urmarea a fost ca m-am hotarat sa-mi aduc aminte, departe de lapsusul de moment, numele filmelor pe care le consider eu vitale. Si daca tot e bal, bal sa fie, o sa le pun si pe blog, pe rand, fireste, cate unul pe saptamana (sper sa nu uit, ca am obiceiul). Sa nu fiu judecat gresit, eu nu stiu sa fac critica, valorile reale ale cinematografului imi sunt straine, eu sunt numai un om din public, departe de a fi vreun specialist in materie.
Bin-jip este un film coreean care face parte din topul meu 5 ever. N-am vazut nimic asemanator nici inainte, nici dupa, l-am revazut de vreo 4 ori si nu si-a pierdut din farmec. Regizorul si scenaristul Kim Ki-Duk a mai avut cateva sclipiri de geniu cu care probabil o sa va indoctrinez in saptamanile viitoare, toate diferite, avand un singur punct comun – personajele principale care vorbesc foarte putin sau deloc.
dan