Damien Rice – O (2003)

Sa calatoresti din oras in oras prin Europa, cantand pe strada si facandu-ti noi prieteni. Sa scrii muzica si sa refuzi cosmetizarea pieselor tale pentru a deveni mai radiofonice. Sa lucrezi ca fermier in Italia si apoi sa faci stopul pana in Irlanda. Sa umbli cu doua multi-trackuri dupa tine prin aceeasi Europa ca sa iti inregistrezi primul album. Apoi sa-l mixezi de unul singur. Sa te cheme Damien Rice.
Multi dintre noi au remarcat poate piesa de deschidere (si de inchidere) din filmul Closer. Probabil multe fete le-au fredonat prietenilor la ureche:”and so it is…” Poate multi dintre ei au considerat albumul asta o facatura pentru gagici si l-au ocolit. Poate multi/multe n-au stiut ca piesa aia nu e facuta special pentru film, ci are si ea niste surate ale ei pe un album oarecare (poate unii nici n-au remarcat piesa sau poate nu stiu cine-i autorul, poate unii n-au vazut filmul si probabil ca sunt unii care nici n-au auzit de el).
“O” este un album rafinat, foarte bine produs, intr-adevar sensibil, dar de bun gust. Este primul si singurul giuvaer al lui D.R., cea de-a doua incercare, “9”, nefiind la fel de reusita. Merita din plin ascultat, pe cat posibil pe scule bune si cu un bitrate de macar 320 (daca nu flac sau original). Iti da senzatia ca s-au mutat niste cantareti la tine in camera.
Coperta si interiorul contin desene si picturi in diverse stiluri, asortate cu texte scrise de mana sau la masina, dand senzatia de home-made, completand foarte bine conceptul asta de – hai sa zicem – “out of music industry”.
Auditie placuta!

P.S. Presupun ca v-ati prins ca m-am apucat si de recomandari de albume.