Pentru citiva ani din viata mea, gen liceu-facultate, Vai = God. Acum m-am lasat de dumnezei, dar am in continuare un mare respect pt el (contrar majoritatii fostilor mei “idoli”). Nu l-am vazut live din 1999, cind a cintat la Sala Palatului impreuna cu o gasca senzationala de muzicieni (intre care Mike Mangini, celebru in lumea noastra, a muzicantilor interesati de asa ceva, probabil mai putin pentru altii – a, ba nu, Mangini a fost tobosarul de la Extreme si Annihilator, deci e mai cunoscut).

Azi l-am vazut si ascultat la Polivalenta. Vai deja e mult mai bine cotat decit atunci, si mi se pare ca inevitabil s-a pierdut ceva din intimitatea muzicii lui. Mai ales intr-o hala impersonala cum e Poli. A venit cu mina-n fund, aici il asteptau o orchestra simfonica + dirijor si o trupa de rock, gata pregatiti toti. Sigur e mult mai ieftin decit orice altceva, dar nu stiu, parca prea toti cinta cu orchestre simfonice cind depasesc un anumit nivel. Mie mi-e dor de showul ala dement si de muzicienii aia absolut extraordinari si de rock nene, fara viori si fanfara.

Felicitari celor de pe scena si mai ales lui Marcel, care a batut senzational. Sunetul a fost foarte prost jos unde am stat la inceput si doar mediu-prost sus de tot unde am ajuns, dar sint constient de dificultatile enorme in a face Polivalenta sa sune cu o orchestra simfonica si chitaristi. Pe de alta parte, l-am vazut acum 2 luni pe Sting la Arnhem intr-o sala de 35000 locuri, tot cu orchestra simfonica, si totul a sunat dumnezeieste. Dar na, sint niste ani-lumina intre Arnhem si Bucuresti.

Cu toate astea, a fost un spectacol extrem de impresionant, ireprosabil cintat, Vai are acelasi control supraomenesc al instrumentului pe care-l stiam, ce sa mai, clasa de clasa.

Dar eu ramin la concertul din 1999. Nostalgii adolescentine, probabil.

Oare va exista un byron cu orchestra ? :))


9 Replies to “Fara glume cu Vai”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *