Sting live in Berlin

Ca tot vorbeam de x+orchestra simfonica, am pus in sfirsit laba pe blu-rayul lui Sting – Live in Berlin, care tocmai a iesit, si observ cu bucurie ca nu ma dezamageste – chiar mi-era teama. Imaginea e una din cele mai bune din concertele bluray pe care le-am vazut pina acum – Chris Botti&guests si Within Temptation – Black Symphony fiind celelalte doua din top 3-ul imagine. Curat lacrima, cadre exceptionale, se disting notele de pe partituri, esti acolo, ce sa mai incoace-ncolo.
Sunetul, desi DTS-HD 24 biti, parca nu ma satisface complet, pe sistemul meu vocea lui Sting mi se pare infundata in mix prea tare, cu cam mult reverb si sibilante. De regula asta se face cind se cinta prost si se incearca mascarea greselilor. Chiar nu e cazul aici, probabil asa s-a vrut.

Cintarea in sine e de nivel Sting, adica impecabila. Acum vorbim si de un pic de show off, ca na, daca nu Sting, cine sa-si permita ? London Symphony Orchestra este una din cele mai bine cotate orchestre simfonice din lume. Decorurile si luminile sint si ele impresionante, cu o instalatie imensa de moving heads asezate pe niste brate mecanice miscatoare si 3 ecrane uriase luminate suspendate deasupra orchestrei, cu unghi variabil. Tibi ar fi murit de invidie.

Dupa ce ca scena e plina ochi cu o orchestra simfonica mare, Sting e insotit si de trupa sa, plus o vocalista si multi invitati. La un moment dat te intrebi daca mai rezista scena.
Concertul filmat are 125 minute, dar a fost cu siguranta mai lung, probabil cel putin 2 ore jumatate – pe CD exista inca 3 piese, iar setlistul a fost asta, cam acelasi pe care l-am vazut si eu la Gelredome in Arnhem, Olanda.
Paranteza: a fost unul din cele mai misto concerte pe care le-am vazut ever. Gelredome e un stadion acoperit de 35 000 locuri – o chestie de nedescris de uriasa, decorul si luminile se intindeau deasupra intregului teren central, sunetul a fost exceptional, cintarea practic perfecta, si bonus fiul lui Sting cu o piesa de-a trupei lui cu Sting backing, fara Branford Marsalis dar cu un bandoneonist exceptional in loc de vioara la Moon over Bourbon Street, care a fost higlightul concertului. Imi pare rau ca pe dvd nu apare versiunea cu bandoneon, e de-a dreptul geniala. Din fericire, exista cel putin un bootleg bun de la cintarea aia – au fost doua spectacole consecutive, sold out. 70 000 platitori de bilete de 80 euro in medie intr-un orasel cit Turnu Severin. Nu e de ris.

A, si nivelul de civilizatie e foarte clar in modul in care organizezi 35 000 insi care vin cu masinile la un concert intr-un orasel de 100 000 si totul merge uns, iar in 10 minute de la finalul concertului esti in autobuz spre parcarea din afara orasului. Zau, oamenii incolonati instinctiv pe zeci de rinduri asteptind sa vina autobuzele m-au lasat efectiv cu gura cascata. Nu-mi imaginez ce omor ar fi iesit aici, si cam cit de iremediabil blocat ar fi fost orasul. Inchid paranteza.

As remarca un solo dement de theremin, vocea vocalistei de backing – Jo Lawry – care mi se pare ca se potriveste perfect cu cea a lui Sting – oricum ambii sint pitch perfect (si daca nu as fi ascultat pe viu, n-as fi crezut), e ucigator cum poate cinta un profesionist de 60 ani, si asta timp de 3 ore, cu concerte de citeva ori pe saptamina. Mai ales pe Whenever I Say Your Name, cintata in original de Sting cu Mary J Blige.

Toate hiturile sint prezente, in variante pentru orchestra mare (ca pe Symphonicity). Nu toate foarte diferite, dar bine. Bine de tot.

Sting e un mare, mare profesionist, si isi merita notorietatea planetara. Pacat ca n-a mai scos nimic nou in ultima vreme, doar reorchestrari si craciunisme (nu m-a convins deloc treaba cu lauta, dar concertul de Craciun pe DVD in catedrala e impresionant).

Recomand cu mare caldura blurayul/dvdul asta. Nu prea se poate mai bine – desigur, daca-ti place ce se cinta acolo. Iar Sting, sa recunoastem, chiar si la virsta lui, e salau, ca sa folosesc o vorba de muzicanti.