Ma bucur ca am apucat sa-l vad anul trecut, chiar daca am fost dezamagit de ce a cintat. A insistat dupa parerea mea mult prea tare pe hard rock irlandez obosit si un picut anacronic in loc sa cinte ce stie el cel mai bine, si anume blues. Iar cu doua piese in final nu se face primavara, oricit de Parisienne Walkways si Still Got the Blues. Dar na, artistul cinta ce vrea el, nu ce vrea publicul, si mi se pare normal sa fie asa.
Ma intreb pentru ce va ramine Gary Moore cunoscut, atit timp cit toate necrologurile il numesc „fostul legendar chitarist de la legendara trupa Thin Lizzy”. Cind o sa moara Sting, o sa ne despartim de cunoscutul basist de la legendarii Police sau de Ozzy, primul vocalist Black Sabbath ? Cariera lui post Thin Lizzy nu e destul de importanta ? Bine ca nu i-au zis „compozitorul piesei de succes Over the Hills and Far Away a celor de la Nightwish”.
Eu o sa-mi amintesc de el, si nu drept compozitorul megahitului cu blues, ci drept unul din foarte putinii chitaristi care imi scoala parul pe mina cu doua note.
Hai cu optzeciu’:
http://www.youtube.com/watch?v=D3-TgDjcBL0
Hihi, imi amintesc acum ca am cintat live acum citiva anisori buni un album intreg Gary Moore – Blues Alive parca – impreuna cu Vladimir Pocorschi Band (unde oare decit in Big Mamou ?), cu o pofta nebuna, si un Vladimir exceptional – trebuie sa-l auziti cintind blues pe baiatul asta.
Cheers, Gary !
n-am fost niciodata fan gary moore,nici cu thin lizzy,nici solo,da vorba ta,avea un mare feeling la blues,asta e ,s-a mai dus unu.
The Loner e ceva cu totul special. Banuiesc ca stii The Messiah Will Come Again a lui Roy Buchanan, in varianta lui Moore adica. Tot cam pe felia asta, blues cu o tona de feeling.
dada, f misto