Pentru ca Dan si-a luat concediu de la blog si pentru ca am vazut weekendul asta 8 filme din care 3 bune (don’t ask), sint plin de sugestii ca arabii de revolutii. Asta e un fel de teatru TV, dupa o piesa de Cormack McCarthy – un nene cam foarte tare care a scris The Road, despre care am mai vorbit, dar si No Country for Old Men. Are fix doua personaje, numite (surpriza) Black (Sam Jackson) si White (Tommy Lee Jones, care e si regizor). Scena e minimalista: o camera sordida si doi mosi defecti. De-aici povestea o ia in toate partile, de la divinitate la sensul vietii la metrou la rautatea umana. Scenariul e bun, dar cu asa doi actori putea fi si un extras din cartea de telefon, ca tot imi placea.
Si afisul e misto, imi aduce un pic aminte de Scarface.
Nu va asteptati la happy end.
Scena cu the jailhouse story este magnifica. Tocmai vazusem Black Snake Moan, in care Sam Jackson este un bluesman cu frica de Dumnezeu si mi s-a parut monumental personajul lui, dar asta l-a intrecut.
Ideea de film-piesa de teatru cu intregul plot desfasurat intr-o singura incapere mi-a adus aminte de 12 Angry Men. Ambele filme sunt de vazut de cel putin 2 ori.