In 2000 am fost la cinema undeva pe Regina Elisabeta ca sa vad Dancer In The Dark al lui Lars Von Trier. Reactia mea de dupa a fost una anormala, desi foarte naturala – am mers pe jos pana acasa. Tineti cont ca eu stau undeva pe Pantelimon, aproape de capat. Nu l-am mai vazut niciodata, desi il am in calculator de ceva ani. Imi fac curaj inca (by the way, daca nu l-ati vazut, puneti mana si trageti-l). In schimb i-am ascultat soundtrack-ul pana l-am tocit. Lansat sub numele SelmaSongs de protagonista principala, Bjork, este unul dintre cele mai bune soundtrack-uri pe care le-am ascultat.
Muzica este un apropos la musicalurile de pe Broadway, in care masinariile din fabrica in care lucreaza Selma tin ritmul, iar personalul danseaza in stil. Bineinteles, in capul ei. Indragostitul din film, un alt preferat al meu, Peter Stormare, este inlocuit de Thom Yorke pe disc. Catherine Deneuve este prezenta in ambele variante. Orchestra este dirijata de Vincent Mendoza, iar inregistrarile au avut loc in Reykjavik, Copenhaga si Londra.
Coperta este impaturita in trei, oferindu-ne minimum de informatii si un portret al Selmei.
Si mai usor cu comentariile ca n-am atata timp sa le citesc pe toate 😉
na, sa n-ai nici tu comentarii 🙂
Cam acelasi gen de curaj iti trebe ca sa revezi Breaking the waves. Mi-e si frica sa-l recomand, sa nu provoc un atac cerebral nedorit. In acelasi registru se inscrie cartea „Sa vorbim despre Kevin” de Lionel Shriver. Am luat-o la recomandarea cuiva pentru a o face cadou si noroc ca pina la eveniment mai erau citeva zile, de-am apucat s-o citesc… nu e de facut cadou, cel putin nu la un eveniment fericit si nu persoanelor de care-ti pasa. Exagerez doar un pic.
Haha, am un comentariu. Ce-i drept a cam inceput sa-mi scada entuziasmul. Sper numai ca cei care dau feedback reprezinta un procent mic de cititori. Ca na, speranta moare ultima.
Dupa cum spuneam, am inceput sa citesc blogul cu 5 ani mai tarziu, dar nu pot sa ma opresc. Am toate recomandarile notate si mi-e ciuda ca nu v-am putut sprijini cu commenturi la timp! Sunt impresionata de voi, pls do not stop writing!
filmul m-a rupt in doua,vorba ta n-am putut sa-l revad niciodata,iar soundtrack-ul mi s-a parut genial atunci cand am vazut filmul,da’ iote ca nu stiam ca exista si albumu,ma pun sa-l ascult si revin. 🙂
Prima data l-am vazut la cinematograf in Cluj, si am avut o reactie asemanatoare cand am iesit. Pe mine m-a rupt in doua si cand l-am revazut acasa, pe calculator, dupa cativa ani. N-as avea curajul insa sa ma mai uit inca o data la Irreversible de Gaspar Noe…
Dan, sper sa ne scrii in continuare, eu citesc tot timpul recomandarile (datorita tie am descoperit My Brightest Diamond, care-mi place f mult) dar de cele mai multe ori sunt pe fuga si mi-e greu sa-mi gasesc cuvintele. Sunt sigura ca mai sunt si altii ca mine. Deci, eu zic ca merita, chiar daca suntem putini 🙂
Multumesc pentru incurajari, o sa ma straduiesc.
Am vazut si Irreversible si sunt absolut sigur ca nu o sa repet experienta si nu o sa il recomand nimanui niciodata. Si acum or sa se trezeasca cativa curiosi (care nu l-au vazut) sa se uite. Ce inseamna reclama negativa…
eu zic ca irreversible trebuie vazut o data, macar ca sa vezi ce-i aia horror adevarat, nu zombie si monstri. Film care te bintuie.