Jeff Buckley este unul din eroii mei personali, chiar daca nu a reusit sa lanseze de-a lungul vietii lui mai mult de un album. Se pregatea pentru un al doilea cand s-a inecat in Wolf River, un canal al raului Mississippi. Avea numai 30 de ani. Culmea, nu era nici beat, nici drogat, asa cum se purta in epoca (asta se intampla in primavara lui ’97). Buckley a influentat stilistic pe majoritatea vocalistilor din generatia urmatoare, incepand cu Thom Yorke si terminand cu Chris Martin, asa ca nu e de mirare ca si eu ma aflu printre victime. Este cel mai bun vocalist pe care l-am auzit.

Inregistrat si mixat la Bearsville Recording Studio din Woodstock, NY de Andy Wallace la sfarsitul lui ’93-inceputul lui ’94 si masterizat de Howie Weinberg la Masterdisk, Grace este o minunatie a feeling-ului, vine parca din alta lume, una mai vie si mai delicata. Compozitiile sunt impartite, patru scrise de Buckley singur (Last Goodbye; Lover, you should’ve come over; Eternal life; Forget her), doua impreuna cu Gary Lucas, care le asigura si partea de chitara (Mojo Pin si Grace), una impreuna cu Michael Tighe, care, la fel, isi canta chitara pe piesa (So Real), una cu Mick Grondahl si Matt Johnson, basistul si tobarul din trupa (Dream Brother) si trei prelucrari – Lilac Wine (James Shelton), pe care probabil ati mai auzit-o in interpretarea Ninei Simone, Hallelujah (Leonard Cohen) si Corpus Christi Carol (Benjamin Britten). Q Magazine (cel englezesc, specializat pe muzica) pentru numarul din octombrie 2007 a facut un sondaj (la care au participat 50 de muzicieni mai mult sau mai putin cunoscuti) care s-a numit “The 10 most perfect songs ever”. Surprise, pe primul loc a iesit Hallelujah in interpretarea lui Buckley.

Pe coperta interioara gasim pe langa multumiri, personal, arabescuri si fotografii o serie de ceasuri fixate pe la 8:20 si o cheie. Ce-or fi vrut tovarasii Nicky Lindeman si Christopher Austopchuk (care au facut artwork-ul) sa spuna numai ei stiu.

Sa-mi spuneti daca v-a placut.


11 Replies to “Jeff Buckley – Grace (1994)”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.