Pe 30 noiembrie, începând cu ora 21:00, vă invităm în Atelierul de Producţie din Bucureşti (Splaiul Unirii nr. 160). Ca să sărbătorim 5 ani de activitate organizăm un bal mascat unde nimic nu va fi ce pare! N-o să ne costumăm doar noi, ci şi setlist-ul va consta exclusiv din piese ale altor artişti, (mai mult sau mai puţin) abil deghizate pentru a se potrivi în repertoriul nostru. De asemenea, cei prezenţi vor putea urmări secvenţe promoţionale din concertul Live Underground ce va fi difuzat de către HBO în ziua următoare, pe 1 decembrie.
Şi ce-ar fi o petrecere fără nişte invitaţi? Astfel, îi vom avea ca invitaţi speciali în Atelierul de Producţie pe cei de la Shuffled Existence, câştigătorii din acest an ai concursului byron – Rock Your High School, concurs pe care-l organizăm anual pentru susţinerea şi promovarea formaţiilor din liceele româneşti.
Petrecerea începe de la ora 21:00 iar intrarea va fi 20 de lei. Costumaţia este obligatorie. Serios!
Evenimentul este susţinut de HBO România. Şi are şi un afiş:
Şi cu ocazia asta ne-am gândit să vă dăm şi ceva de făcut 🙂 Respectiv, dacă vă daţi seama care dintre noi apare în pozele de pe afiş (de sus în jos, de la stânga la dreapta) şi lăsaţi răspunsul corect într-un comentariu aici sau pe Facebook puteţi câştiga una din cele 5 invitaţii duble pe care le punem la bătaie pentru balul mascat.
Spor şi vă aşteptăm miercuri! Până atunci ne vedem diseară la Galaţi (26 nov. ora 21:00 în Zod!ar) şi mâine la Iaşi (27 nov. ora 20:00 în Hand) împreună cu FurioSnails.
hei! eu zic aşa: 6fingers, Costin, Dan G, Vlad, Dan G, Dan Byron, 6fingers, Costin, Dan Byron, Vlad. apropo, Vlad e adorabil rău.
Costin O., Vlady S., Codrut D., Matesan., Dan G., Gabi B., Dan, Marcel M., 6fingers, Vlad b. ? :)) foarte funny afisul si foarte inspirat! is convinsa ca am nimerit maxim 3 :))
6 fingers,Costin,Danut,Vlad,Danut,Dan,Clara,Codrut,Dan,Vlad p.s : ce se purtau frezele de beatles 😀
6fingers, Costin, Danut, Vlad, Danut, Dan, Clara, Costin, Dan Byron si Vlad
desi la pozele 4 si 5 am dubii 😐
Costin, Vlad, Dan, Vlad, Danut, 6fingers, Vlad, Dan, Danut
fetiţa cu fundită e clara. apoi, băieţelul cu ochelari e 6fingers.
dan e în două poze, şi anume cea cu băiatul de pe scuter,moto, mobra sau ce-o fi aia si în cea cu puştiul îmbrăcat în costum popular. dănuţ e copilul care într-o poză se strâmbă (dreapta sus) şi, totodată, copilul care se scarpină la cap (dreapta jos). costin arată cu degetul şi apoi zâmbeşte spre soare în ultima poză de pe rândul al doilea. vlad are o găină în braţe. codruţ e cu moş gerilă.
Si gata! Confirmam ca ordinea este: 6fingers, Costin, Dan G., Vlad, Dan G., Dan B., 6fingers, Costin, Dan B., Vlad. Felicitari tuturor celor care au incercat, se pare ca n-a fost chiar asa usor :))
eu nu-nteleg de ce toata lumea ma vede ochelarist, ochelaristii sint altii.