L-am descoperit pe Richard Hawley uitandu-ma la concertul Elbow de la Abbey Road. Am zis ca o sa-mi fac un nod la batista sa nu uit sa caut vreun album, ceva. Bineinteles ca am uitat. Mai tarziu, aflandu-ma la Cluj cu un prieten la un pahar de vorba si un schimb de impresii youtubice, mi-a fost recomandata piesa “For your lover give some time”. Cred ca am ascultat-o de vreo cinci ori la rand. Ajuns acasa, am cautat mai multe despre omul in cauza si am aflat ca are sase albume solo si ca a facut parte din Pulp. Incultii astia…
“Truelove’s gutter” nu este un album obisnuit si nu trebuie ascultat doar asa, de aiurea. Iti trebuie o anumita stare, sugerez o minima cantitate de alcool in sange. Momentul ideal (parerea mea) este dimineata de dupa un chef, pe nedormitelea, la un ultim pahar sau la o prima cafea.
Ritmurile sunt foarte lente, mulate pe vocea profunda a lui Hawley, orchestratiile sunt aerisite, stilate, versurile romantioase, dar nicidecum siropoase. Nu va mai umplu capul cu prostii despre productie, sunet, etc., va spun doar ca este editat de Mute Records, probabil cea mai importanta casa independenta de discuri, care a lansat nume ca Nick Cave, Depeche Mode, Goldfrapp sau Diamanda Galas.
Sa-mi spuneti daca v-a placut.


3 Replies to “Richard Hawley – Truelove’s Gutter (2009)”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *