Road Trip – Pirinei 7

Evident că toate zilele următoare a fost senin, să murim de nervi, încă de sus, înainte să coborîm.

Col du Tourmalet arată cu totul altfel pe soare.

Nu știu care-i povestea, dar e plin de lame la Tourmalet. N-au nici o problemă cu circulația – oricum toată lumea se oprește să le vadă. Sînt teribil de simpatice, mai ales că aveau o grămadă de pui flocoși.

N-am văzut una de aproape pînă acum – înalte aproape cît un om, au lîna destul de moale și sînt mult mai curioase și puțin speriate decît oile.
Asta voia neapărat să-i mănînce bateria motociclistului, care o ignora ostentativ, și ea (sau el) mai înainta cîțiva cm.

Am mai mers o dată la Gavarnie, dar de data asta am vrut să încercăm altceva. Țineam neapărat să ajung la Brèche de Roland. Nu mi-a ieșit, n-aveam colțari/piolet și nu am experiență de mers pe zăpadă – și mai era încă multă.

Povestea cu Roland e cumva comică, pentru că am auzit cu toții de Chanson de Roland, nepotul lui Charlemagne, cum sună el din olifant si taie sarazini cu sabia Durendal. La Chanson de Roland este cumva imnul conflictului de veacuri dintre creștinism și Islam.
Comic este că Roland a fost omorît la Roncevaux/Roncesvalles de… basci, care erau supărați dintotdeauna, dar tot creștini ! Încă un caz clasic de „ungurii sînt de vină”. Statutul de pop icon menestrelic i-a fost dezvoltat mult după moarte – oricum, cu siguranță personajul n-are nici o legătură cu originalul. Oare ce balade cu Păse și Bonta se vor cînta peste 400 de ani și cine va fi eroul pozitiv și cine spînul ? Cu siguranță un factor important este cine plătește menestrelul.
Roland în versiune western-fantasy-sci-fi-cool-post-apocaliptic-cu-pistoale apare în seria Dark Tower a lui Stephen King, pilonul creației sale – probabil și mai lungă decît A Song of Ice and Fire. Mi-au plăcut ambele, mai puțin faptul că mai am de așteptat 10 ani pînă să aflu cum se termină a doua.
But I digress.

Roland, conform legendei, rănit de moarte, ține sarazinii ocupați pînă o taie Charlemagne, după care vrea să-și distrugă pe Durendal ca să nu cadă în mîna dușmanului, lovește muntele și pac – 110km spre est apare Brèche de Roland.

Asta e o gaură uriașă de 40x100m într-un perete la 2800m pe creasta din apropierea Cirque de Gavarnie. Peretele (și breșa) sînt pe granița franco-spaniolă, și e la fel de piatră chioară și peisaj lunar pe ambele părți, terminate în 100 m perfect verticali imposibili de urcat (friabili). Noroc cu breșa, altfel nu s-ar putea trece pe o distanță considerabilă.

Așa arată văzut de la observatorul din episodul trecut, la 30 km depărtare (tot ce e departe bate în albastru, n-ai ce-i face, fizica asta):

Undeva ascuns la 300 m sub breșă, un refugiu (Sarradets) unde, în lunile de vară, nu prinzi loc decît făcînd rezervare cu săptămîni înainte. Trebuie menționat că la ei „refugiu” nu înseamnă ca la noi „adăpost din fibre de sticlă sau lemn”, ci ditamai cabana, cu paturi și mîncare.
Fiind la mama dracului, e aprovizionat cu elicopterul. Și stăteam noi în parcarea de unde decola și ne uitam cu jind la cum face 3 minute pînă acolo, iar noi 3 ore dacă reușim să trecem de zăpadă.

Iar furnicile alea trudeau între zăpezi și grohotiș:

Nu prea mai e nici un pic de vegetație pe-aici.

Accesul în zonă – și aici e o poveste: ajungi cu mașina pînă într-o parcare imensă – col des Tentes 2207m, zonă skiabilă iarna, cu telescaune și tot.

De aici, o șosea asfaltată duce în cel mai înalt pas circulabil din Pirineii francezi – Port de Boucharo (2270m) – mai e unul mai sus prin Andorra, unde n-am ajuns – prea departe, numai drumuri înguste, curbe și trafic intens.
Ei bine, au bătut palma (francezii și spaniolii) s-o pună de un drum transfrontalier, via pasul Boucharo. Francezii au asfaltat muntele, spaniolii s-au mai gîndit, așa că s-au trezit cu ditamai șoseaua care nu duce nicăieri. Ajunge pe graniță și-a stat.

Între timp au fost alunecări de teren, drumul arată așa,

și probabil nu se va mai întîmpla nimic prea curînd acolo, așa că au blocat intrarea pe ultimii kilometri cu niste pietroaie sănătoase – au și ei șmecheri viteji.

În concluzie, mergi citiva km pe o șosea pe care n-a mai circulat nimeni de vreo 30 de ani, cu bolovani cît o mașină căzuți în mijlocul străzii. E foarte frumos și liniște, iar diferențele de nivel în jur sînt enorme.

Am ales să facem o plimbărică pe două vîrfuri (Pic des Tentes/Pic de la Pahule) de pe versantul din fața cabanei/breșei, de care e despărțit printr-o vale imensă, pe pereții căreia curg cascade – nu se mai satură.

De pe Pic de la Pahule se vedea perfect circul Gavarnie, cu tot cu cascadă, în stînga breșei.

Și partea superioară a cascadei, mai sînt cîteva căderi mai sus.

Ce am uitat să menționez e că Franța are un sistem excelent de hărți IGN la scară enormă – 1:25.000. Fiecare cotlon, fiecare munțișor e ultradetaliat, și cred că în total sînt mii de hărți diferite ca să acopere tot teritoriul. Da, le cumperi, dar sînt foarte utile.

Am picnicat pe malul unui lac superb plin de peștișori – Espécières.

După asta am mers vreo oră pînă la prima limbă de zăpadă spre refugiu, ne-am uitat în jur, am considerat că n-are sens să continuăm și ne-am întors sub scut.

Între timp se făcea seară, norii urcau pe văi.

Hai și cu panoramele de rigueur :

Si unele care nu sînt ale mele, dar sînt întregi :

Una de rezoluție foarte mare pe Pic de la Pahule
Aici una chiar din Breche de Roland, se vede cît de subțire e zidul ăla, are doar cîțiva metri grosime și vreo sută înălțime, cum o fi fost erodat așa ?
Și, foarte aproape, dar în același timp foarte departe, pentru că trebuie să ocolești enorm ca să ajungi acolo (sau să continui prin breșă), valea Ordesa, în Spania, cu un wow factor cel puțin comparabil.

Apropo, pe 360 cities sînt și niște panorame 360 din Gavarnie.

Seara, Big Brother nu ne scapă din ochi.

Mult mai multe fotografii cu GPS aveți aici, nu le ratați.