Remember this?
Hai să vă povestesc şi continuarea.
Bineînţeles, mai întâi am terminat pachetele rămase acasă. Apoi a venit marele moment în care am zis „gata”. După două ore eram cu nervii, nu eram în stare să fac nimic şi mă fâţâiam de colo colo fără nicio ţintă. Sevraj în toată regula. În cele din urmă am cedat, m-am dus la chioşcul de lângă bloc şi mi-am luat un alt pachet. Apoi am început să caut pe net rezolvări. Eram curios cum s-au lăsat alţii. Bineînţeles, asta în timp ce „respiram” o ţigară. Am găsit discuţii dintre cele mai tâmpite pe fel şi fel de forumuri. Ca să vă dau un exemplu, un tip recomanda să răceşti bine, că după aia n-o să-ţi mai vină să fumezi, că el aşa s-a lăsat. Alţii recomandau nuşce mâncare de macrou de la care ţi se face rău când dai peste fumul de ţigară. Bineînţeles, ţigara electronică, ţigările urât-mirositoare de la Plafar, un ceai magic, etc., etc. Nicio soluţie nu părea viabilă, tot ce găseam era absolut nefolositor, începusem să cred că zvonul că nu te poţi lăsa niciodată are un sâmbure de adevăr. Şi totuşi! M-am uitat peste un tabel cu drogurile şi dependenţa pe care o dau, iar fumatul era trecut la dependenţă foarte uşoară. Jeeez, dacă asta e foarte uşoară, cum o fi cu heroina?
Într-un final am dat peste „În sfârşit nefumător” de Allen Carr, un audiobook citit de Marius Vintilă lansat de Humanitas. Ultimele două ţigări au rămas în pachet abandonate. Mai târziu le-a fumat un prieten venit în vizită care rămăsese fără.
A urmat o perioadă în care am vorbit intens despre lăsatul de fumat, despre cartea lui Carr, despre cât de uşor e de fapt. Am reuşit să mai conving doi prieteni şi să-i enervez pe toţi ceilalţi.
Pe scurt, nu cartea te lasă de fumat, tu te laşi, ea nu face altceva decât să te informeze şi să te manipuleze un pic (măcar dacă am fi manipulaţi şi în alte cele la fel de binevoitor!). Renunţatul la ţigări e o chestie aproape în întregime psihologică şi care ţine de înţelegerea mecanismului adicţiei. Şi atât.
Azi se împlinesc trei ani 😀
Cum e sa canti in cluburi unde aproape toata lumea fumeaza si e plin de fum de tigara? Ai fi de acord sa se interzica fumatul in cluburi, cum e deja in alte tari?
Sunt destul de obişnuit să cânt în fum, fac asta de mulţi ani. Nu zic că e bine sau că îmi place. După rev-ul de la Fabrica spre ex. n-am vorbit două zile. Ar fi cam ciudat să se interzică total, majoritatea prietenilor mei ar sta mai mult pe afară, însă aş fi de acord cu interzicerea pe durata concertelor.
clujul are deja o initiativa in directia asta:
http://www.mediafax.ro/social/initiativa-civica-cluj-napoca-primul-oras-in-care-fumatul-sa-fie-interzis-in-spatiile-publice-10426320
E groaznic pt un nefumator sa cinte in barurile romanesti, asta e clar.
Si e nasol pt un nefumator sa fie si in public. Am fost la cateva concerte in baruri mici din Finlanda si mi s-a parut foarte ciudat la inceput ca nu mirosea a fum. E greu de impus asa ceva si sunt sigur ca si in tarile in care exista deja legea asta a fost foarte greu.
[…] cum s-a lăsat Dan de la byron de fumat 🙂 var btn_style = '80×18'; var article_id = 21453; var mc_url = […]
Felicitari! Si eu m-am lasat de fumat cu ajutorul acestei carti in cotombrie 2010. La fel ca tine, am incercat sa-mi conving cunoscuti sa citeasca cartea dar nu prea am resit. 🙂 Oare de ce ?
Habar n-am, când dai un sfat bun eşti de multe ori privit de parcă ai fi un sectant care vrea să bage cuiva pe gât o nouă credinţă… 😐
multi inainte!
din experienta categoriei „nefumatorul din public”, pot spune ca fiecare concert se sfarseste in lacrimi; nu ma mai deranjeaza, incep sa apreciez alura dramatica cu care raman la final, asa ca dovada a intensitatii cu care am trait momentul muzical :)) ma enerveaza doar ca ajuns-acasa miros ca un bradut din ala parfumat la capatul existentei sale miresmatoare
Să punem deci piese mai triste spre final 🙂 Şi eu sunt înnebunit după miros, trebuie să recunosc… Înainte nu-l simţeam. Presupun că asta face parte din „dezavantajele” de a fi ne.
-Salut. Eu sunt „unul dintre cei doi prieteni” si m-am lasat de fumat.
-Salut „unul dintre cei doi prieteni”!! 😉
– Au trecut trei ani??
– Am supravietuit eroic… A fost groaznic…Sa nu trag o pipa dupa sex, sa conduc in fiecare zi masina fara aceasta „placere”(calmantul necesar impotriva unui trafic mult prea aglomerat de catre cei ce stau acum la cozile viitoarelor accidente), un rasarit la mare sau la munte(pe creste) dupa o noapte de chef, concerte, petreceri, nelipsitele greutati zilnice, criza, stresul, mizeria, prostia, politica, deznadejdea, oooooooooooff…e atat de greu, e chiar imposibil FARA. :))
– NUUUUU POOOT!!! Vreau sa fumez, imi place, ador senzatia de a-mi distruge sanatatea cheltuind bani. Cafeaua, singura saraca(alta tampenie de pe urma careia cineva face averi), nu ma poate revigora dimineata, mai ales daca stau la minus 5 grade in frig, in pauze…
– BAI, imi traiesc viata, beau fumez, sunt rebel, matur, interesant, „cul”, imi place flegma de dimineata si tusea inecacioasa.
In fine, eu n-am ascultat tot CD-ul, recunosc. La capitolul 22 m-am oprit, m-am enervat c-am fumat ca turbatu’ 16 ani si m-am lasat. Da, uite-asa. Cicata-pacata-bum-clink.
Fiecare face ce vrea, dar toti fumatorii renunta pana la urma intr-un fel sau altul, obligati de sanatate sau din simpla vointa. Ca fumator, nu-ti dai seama cat de nociv e fumul pana nu te lasi(minim 3 luni) si te duci intr-un club.
Un timp am considerat renuntatul drept cea mai importanta realizare din viata mea, pana am descoperit-o pe urmatoarea.
„That it’s all in your head”.
Ia-o p’asta! 🙂