Cum m-am lăsat de fumat

Remember this?

Hai să vă povestesc şi continuarea.
Bineînţeles, mai întâi am terminat pachetele rămase acasă. Apoi a venit marele moment în care am zis „gata”. După două ore eram cu nervii, nu eram în stare să fac nimic şi mă fâţâiam de colo colo fără nicio ţintă. Sevraj în toată regula. În cele din urmă am cedat, m-am dus la chioşcul de lângă bloc şi mi-am luat un alt pachet. Apoi am început să caut pe net rezolvări. Eram curios cum s-au lăsat alţii. Bineînţeles, asta în timp ce „respiram” o ţigară. Am găsit discuţii dintre cele mai tâmpite pe fel şi fel de forumuri. Ca să vă dau un exemplu, un tip recomanda să răceşti bine, că după aia n-o să-ţi mai vină să fumezi, că el aşa s-a lăsat. Alţii recomandau nuşce mâncare de macrou de la care ţi se face rău când dai peste fumul de ţigară. Bineînţeles, ţigara electronică, ţigările urât-mirositoare de la Plafar, un ceai magic, etc., etc. Nicio soluţie nu părea viabilă, tot ce găseam era absolut nefolositor, începusem să cred că zvonul că nu te poţi lăsa niciodată are un sâmbure de adevăr. Şi totuşi! M-am uitat peste un tabel cu drogurile şi dependenţa pe care o dau, iar fumatul era trecut la dependenţă foarte uşoară. Jeeez, dacă asta e foarte uşoară, cum o fi cu heroina?
Într-un final am dat peste „În sfârşit nefumător” de Allen Carr, un audiobook citit de Marius Vintilă lansat de Humanitas. Ultimele două ţigări au rămas în pachet abandonate. Mai târziu le-a fumat un prieten venit în vizită care rămăsese fără.

A urmat o perioadă în care am vorbit intens despre lăsatul de fumat, despre cartea lui Carr, despre cât de uşor e de fapt. Am reuşit să mai conving doi prieteni şi să-i enervez pe toţi ceilalţi.
Pe scurt, nu cartea te lasă de fumat, tu te laşi, ea nu face altceva decât să te informeze şi să te manipuleze un pic (măcar dacă am fi manipulaţi şi în alte cele la fel de binevoitor!). Renunţatul la ţigări e o chestie aproape în întregime psihologică şi care ţine de înţelegerea mecanismului adicţiei. Şi atât.
Azi se împlinesc trei ani 😀