Unul dintre regizorii mei preferaţi, Michael Winterbottom, a lansat în 2004 un film care nu e nici revoluţionar, nici vizionar, nici de o importanţă vitală pentru omenire. Dar are o treabă a lui: e pe bune.
E o poveste de dragoste împărţită în două peisaje distincte – 1) săli de concerte din Londra, în care concertele chiar se petrec, iar trupele care evoluează sunt chiar Primal Scream, Franz Ferdinand, Elbow, Dandy Warhols, etc., culminând cu Michael Nyman, şi 2) un apartament în care cei doi îşi consumă relaţia amoroasă, filmată la fel de pe bune, fără dubluri, şi cu toate astea fără a avea nici cea mai mică legătură cu filmele porno. Eu unul m-am simţit ca un ţânţar care a intrat pe şest în dormitorul unor îndrăgostiţi.

Vizionare plăcută! (şi nu uitaţi să-i trimiteţi pe ăi mici la culcare)


2 Replies to “9 songs (2004)”

Lasă un răspuns la Hopscotch Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *