…s-a încheiat.

În clipa de față suntem pe drumul de întoarcere, am plecat miercuri pe la prânz și ajungem în țară vineri pe 3 iulie, la timp ca să cântăm la festivalul Rocker’s Challenge de la Sasca Română 🙂

Au fost două săptămâni intense cum n-am mai avut de ceva timp, cu minim 12 ore pe zi în studio, stres, oboseală dar și condiții minunate de lucru și o satisfacție incomparabilă spre final, când toate începeau să se așeze. Nu ne-am încadrat la virgulă în planul nostru inițial, ar fi trebuit să ne rămână două zile la final pentru jucat cu efecte, (re)gândit tranziții și tweak-uri generale și până la urmă am avut parte doar de una, și aia fără prea mare spor – eram cu toții mult prea epuizați și deja nu mai simțeam muzica așa cum ar fi trebuit, ni se cam acrise. Ideal pentru așa ceva e să stai în studio cel puțin o lună; pe de altă parte, este foarte fain să pleci într-un alt oraș să înregistrezi, elementele perturbatoare sunt reduse la minim.

Oarecum ieșit din comun, am prins zile cu soare la Dublin. Nu ne-am dat însă seama de asta decât duminica trecută, când am avut prima noastră zi liberă veritabilă din toată excursia. Cu această ocazie ne-am plimbat puțin în nordul orașului, prin peninsula Howth, o zonă rezidențială liniștită cu ieșire la mare și niște faleze spectaculoase. Am prins și un fel de concurs de trupe de cimpoieri, puteam să jurăm că cimpoierii în kilt sunt o chestie scoțiană dar se pare că nu.

#ireland #byrongoestoDublin A photo posted by Dan Byron (@danbyronro) on

 

Howth #byrongoestodublin   A photo posted by Sergiu Mitrofan (@sergiu_6fingers) on

 

afternoon view #byrongoestoDublin #byronmusic #dublin #birdie #cliff #ireland #vscocam

 

A photo posted by @absurdcus on

Vedeți mai multe poze de duminică pe blogul lui Dan.

Altfel, avem deja tracklist și foarte, foarte probabil și titlu pentru album. Revenim cu detalii #yayteasing 😀

Mulțumim celor de la Universal Music România, Sony și Datagroup, fără de care nebunia asta nu s-ar fi putut întâmpla.


2 Replies to “A doua săptămână la Windmill Lane Studios în Dublin”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *