Grafica Eternal Return ep. 2: The Sea

Prima și cea mai clară idee am avut-o pentru The Sea. Am știut de la început că voi face un mozaic/colaj din scoici, alge, aspră de baie, nămol, mazăre sau orice altceva legat de mare. Așa că, la final de iulie, între probele de sunet și un concert cu multă lume pe plaja din Vamă, nudiștii treji dinspre 2 mai au putut observa un curios exemplar de scoicar-pletos în libertate al cărui comportament specific consta în înjurături la adresa lipsei de midii corecte și a abundenței de cioburi, dopuri, chiștoace și prezervative.

După ce m-am lămurit că pierd vremea aiurea am abandonat selectivitatea și am umplut pur și simplu o pungă cu nisip, alge și ce s-a nimerit, cu gîndul că mă apuc imediat.

După aproximativ o lună de stat în debara, algele au încetat să pută.

Atunci m-am apucat.

Cînd am deschis punga am realizat însă că midiile erau albite de valuri și total inutilizabile ca sursă de negru, algele erau praf, melcii sparți, bref, nu era bine.

Din fericire am în casă o altă colecționară compulsivă, de data asta de scoici albe. Vacanțele estivale ne-au produs, în ciuda eforturilor mele susținute de a le pierde, o cantitate sănătoasă de scoici estetic aranjate și de-a pururi uitate în boluri. Toate predominant albe. Pentru că midiile sînt „negre și urîte”. Ăsta e rasism de-a dreptul, așa că mă duc direct la supermarket să echilibrez ecuația. Vînzătoarea, simpatică: nu le luați pe astea de pe tarabă, am altele mai bune în frigider. Eu: Nu mă interesează doamnă, nu le mănînc. Ea: Dar ce puteți face cu midii congelate ?
Realizez că nu pot să zic „intenționez să desenez un dragon pentru o trupă de rock” și să scap, o glumă cu clăpari și MIDI probabil că ar fi și mai rea, așa că mă mulțumesc să mormăi ceva gen „pentru acvariul meu cu piranha la regim”, smulg plasa și fug.

Acasă umplu oala cu apă și scoici, dau drumul la aragaz. Fierbere 10 minute. După două dau în foc atît de rău că îl sting. Iar putoarea e ceva de nedescris, mai ales pentru unul care nu suportă peștele. Damful cred că încă e acolo, la o lună după. E sufletul neodihnit al bivalvelor, blestemul lor, întoarse de dincolo de oală să mă bîntuie. Săracele, în fond au murit pentru ca un dement să facă o poză scheletelor lor estetic aranjate. Nu le condamn.

Avem deci și midii acum, întregi, negre, prima-ntîi. Time to get to work.

The Sea este viața, aruncarea în valuri cu capul înainte, este căsătoria, e trăitul împreună, nebunia de a continua dansul alături de celălalt, un pas de deux paralel pe care nu-l știi dar îl înveți împreună cu prietenul-adversar. E acolo și o strofă senzuală care mi-a dat ideea personajelor: doi dragoni fioroși înlănțuiți într-un dans cu două spinări, purtînd o discuție conjugală normală, de tip „Iar te-ai dus la bere cu golanii, nenorocitule/Cîți pantofi îți mai trebuie pînă umpli dulapul, nebuno”.

Precizez că pisica n-a fost impresionată de scoici, dar i-a plăcut teribil nisipul. Sper că tabloul miroase doar a midii.

Inițial era și o stea de mare acolo, dar era prea stemă. Un dragon din scoici roșii mai lipsea, că Mao era deja pe masă.

Scoicile nu au fost lipite, așa că midiile alea care închipuie solzii balaurilor erau un pic dominouri, greșeai una cădeau toate, în final totul devenise un fel de joc Mikado (sau Marocco pentru ăia care au prins vremurile cînd copyrightul era un concept extraterestru și încă nu apăruseră nici Mounilex, nici Abibas, nici Panasoanic), nisipul l-am adăugat cu lingurița asemeni călugărilor mandalagii, nu cumva să deranjez ceva. Meet Punga !

N-am lumini de studio, dar, pentru naturi moarte, cîteva lămpițe Ikea și niște panouri albe de difuzie fac treabă bună.

Iar asta e varianta finală 2, care n-a ajuns pe disc.

Ulterior, midiile au fost aruncate. Pentru că, nu-i așa, sînt negre și urîte.
Mirosul a rămas.