Somebody fuckin’ stop me.
Am uitat complet de septembrie și deja am scris octombrie, oricum, nu-i problemă, ordinea nu contează. Sau poate am vrut să trișez și să mai cresc interesul PRIN APARIȚIA PISICII!!! OMG CUDDLY CAT!!
Deși la prima vedere are toate șansele să pară o reclamă Heineken la Oktoberfest, Wall of Shame e despre lovitura de stat bolșevică, sau, așa cum ne-a fost predată cu mult hau-hau ăstora mai purisani, Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Care are particularitatea unică de a nu fi nimerit nici un cuvînt din pomposul titlu – n-a fost nici mare, nici revoluție, nici socialistă, nici în octombrie.
Măcar Republica Populară Democrată Coreeană e în Coreea.
Așadar, poate cel mai important eveniment din octombrie al ultimelor secole a avut loc în noiembrie, pentru că rușii erau printre ultimii europeni care încă mai foloseau calendarul pe stil vechi (pînă și bulgarii, vîrf de lance al modernismului, trecuseră la cel gregorian prin 1916). 25 octombrie iulian = 7 noiembrie gregorian. Iac-așa. Anul următor au schimbat și ei calendarul, generînd o confuzie totală prin cărțile de istorie. Dar, avînd în vedere că vorbim de evenimentul care i-a pricopsit pe ruși cu un război civil devastator și 70 de ani de comunism și pe toți ceilalți cu consecințele, chiar nu mai contează niște zile-n plus.
Apropo, am senzația că și aici am fost campioni, România a trecut la noul calendar abia în 1919. Go Romania !
De fapt, cîntecelul ăsta vesel e despre perioada de teroare bolșevică ce a urmat evenimentelor din oct/nov, absolut comparabilă prin atrocități cu nazismul, dar în loc de „purificare” etnică vorbim de „purificare” ideologică sau socială (dar și etnică pentru cazaci): un măcel fratricid de toată frumusețea de care nu se prea vorbește. What happens in communist Russia stays in communist Russia.
N-am să aprofundez, e îngrozitor, citiți voi, cert e că la Est pare că o viață sau 100 000 n-au contat niciodată foarte mult (mai ales în război). Pentru curioși, Beslan și Dubrovka ar fi doar două subiecte recente de studiat.
Să bem, deci ! Let’s drink to the dream of a better life…
Am descoperit că am teribil de multe pahare prin teribil de multe sertare. E ca și cum piticii invizibili care fură șosetele din mașina de spălat le schimbă cu pahare la fel de desperecheate, gata de a fi utile o ultimă oară în drumul spre ghenă.
Moment în care în poveste apare Căpitanul. Care, după ce a supravegheat atent lucrările, indecis dacă în sau pe cutie,
a luat poziția de inspecție
și a verificat rezistența materialelor,
R u talkin’ to me ?
…fiind dat fără menajamente afară.
În primă fază am vrut să umplu steaua cu vin roșu sîngeriu-draculean. Am realizat rapid că-mi trebuie cel puțin 10 litri de regiune superior, și, oricum, aș fi vrut un degrade către margini. M-am gîndit la cerneală, dar majoritatea paharelor îmi mai trebuiau. Soluția a venit tot de la Mega Image (blogul ăsta devine deja publicitate mascată pentru pannetone): sirop de zmeură!
În fond tot colorant cu zahăr, dar măcar lavabil; pentru cei pe care i-a pălit proustian amintirea, da, e exact ăla de la Plafar pre-’90, recent resuscitat alături de mentosan, bomboane Cip și Eugenii, dar sticla e de plastic, chiar dacă are același model (cu nervuri, pentru plăcerea tuturor).
Nici siropul nu mai e ce era, maică.
Ei, și dă-i și fă concentrații diferite în funcție de distanța față de centru. Mda.
Apoi am realizat trista realitate: mi-au rămas doar 6 pahare goale cu care să umplu tot restul spațiului. Pentru că sînt un zgîrcit îngrozitor și nu-mi doresc mai mult de, hai, 60 de pahare într-o singură casă de om, am persistat în masochism și am decupat vreo sută de rondele de hîrtie ca amplasamente pentru paharele goale, pe care le-am așezat în toate pozițiile necesare, făcînd cîte o poză fiecăreia. Cu 6 pahare am umplut așadar tot exteriorul – imaginea finală e un mozaic de 30 de fotografii ca asta, decupate cu atenție:
Altfel, nimic greu, trebuie doar să centrezi foaaaaaarte bine aparatul perfect orizontal exact deasupra paharului central pentru simetrie – asta se rezolvă cu un fir cu greutate legat de obiectiv. Și nu cumva să-l miști.
În final, după ore de decupaj chinezesc, am obținut asta:
Dar roșul ăla era mult prea voios pentru dramatismul poveștii, l-am sîngerizat în Photoshop și gata.
Nu vreți să știți ce înseamnă să speli temeinic 50 de pahare.
Nici eu n-am vrut să aflu.
După ce au mucegăit toate urmele minuscule de zahăr care nu s-au dus la clătit, am aflat cum e să speli 100.
Și cînd te gîndești că unii regretă comunismul.
Fotografia mea preferata din calendarul Byron 🙂