Grafica Eternal Return, ep. 12 – Prinț și cerșetor

Despre octombrie și noiembrie am vorbit, urmează One Day a Year, piesa lunii decembrie, a zecea.
Ziua în cauză nu e revelionul, ci o sărbătoare a vechilor romani (și probabil și mai veche de atît) care s-a transformat încetișor în Crăciun: Saturnaliile.

Probabil cea mai importantă dintre sărbătorile romane, era, atunci ca și acum, un prilej de excese culinare și bahice de toată frumusețea, cu cîntat și glumit pe stradă, un dezmăț vesel colectiv. Cam ca Londra de revelion. Toată lumea făcea cadouri mai mult sau mai puțin simbolice, însoțite de mesaje sau poezioare proaste. Fie ca-ul are deci cel puțin 2500 de ani și tot n-a reușit să evolueze vreun pic. Chiar și lerul tot de la romani vine: e o contracție a lui Halleluiah Domine. Scrie-n DEX.
Era unul din puținele momente cînd zarurile (și pariurile în general) erau acceptabile, dar nu se juca pe bani, ci pe nuci. Care erau schimbate rapid pe bani ulterior, desigur.

Dar, mai ales, ziua asta (inițial una singură, apoi s-a tot lungit la 3, apoi 5, apoi 7, să apuce să-și revină din mahmureala mereu crescîndă) era cea în care convențiile sociale deveneau opționale.
Stăpînii și sclavii erau temporar egali și își inversau locurile la masă, exista libertate de expresie, șeful putea fi criticat (cu măsură și constructiv, că dimineața își aducea aminte și scotea biciul din cui. Bursucul aruncă bomba, elefantul își pierde… calmul și îl jupuiește de viu în timp ce-l crucifică, pentru că Roma antică, bitches).
Erau purtate măști și deghizări diverse (probabil tot ca să nu știe șeful cine i-a turnat vinul în poală) și se mergea chiar pînă la servirea mesei de către stăpînul casei, garantat fără otravă. Nici o violență nu era acceptabilă, iar armele erau lăsate acasă, chiar și la nivel macro – Roma nu declara niciodată război de Saturnalii. Școlile – închise, militarii – în permisie, partyyyyyy !

Inversarea asta de roluri pe care o văd drept chintesența Saturnaliilor a fost cea pe care am vrut s-o ilustrez cumva. Construind un rege dintr-un mozaic de pioni, de exemplu. Am senzația că asta a fost ultima pe care am făcut-o, și încă îmi rămăsese răbdare după o lună de masochism feroce. Încă mi-a rămas, văd, iată, scriu !

După o alergătură pe la prieteni am găsit vreo trei table de șah, toate diferite (surprinzător de rare au devenit acum, nț nț nț, ce-o să fie-n Cișmigiu peste 20 de ani? Turneu de Counterstrike?)
Am rămas pînă la urmă la una mititică și am hotărît să accentuez dramatic perspectiva fotografiind-o de foarte aproape cu un obiectiv fisheye (un Samyang 7,5mm manual excelent, dacă interesează pe cineva; apropo, toată grafica a fost fotografiată cu un Panasonic GX7. Sînt îndrăgostit de sistemul Micro four thirds, mi-am vîndut tot echipamentul DSLR, nu-nțeleg cum am putut căra atîtea chestii pe munți cu mine. Iar Panasonic GX8 e și mai fain, hehehe).

Din păcate o grilă de 8×8 pătrate nu era suficientă ca să fie clar simbolul clasic al regelui de șah, așa că am printat o grilă 11×11 pe care am lipit-o pe tablă și am început să fotografiez pionii.
Care, evident, sînt doar 8 albi, 8 negri.
Mai mult decît atît, după teste am realizat cu tristețe că nu ajunge doar să îi pun pe rînd pe toate pătrățelele și să fac cîte o poză, fiind lucioși interacționează și unii cu alții vizibil, își dau reciproc umbre, reflexii etc. Rezultatul e că iar am avut vreo 20+ fotografii ca asta de dedesubt de decupat și lipit chinezește. Of.

Din grilă a emers regele pionic, pe care l-am decupat un pic și gata. Aș putea să fac o glumă proastă cu fotografie aeriană de revelion la Köln, dar mai bine mă abțin. Oops !

Mulțumiri multe șahiștilor care m-au ajutat, se știu ei. Le țin pumnii la campionatul GTA XIII Cișmigiu 2030.