Foarte des, cînd merg să-i văd pe ai mei la Turnu Severin (da, sînt oltean, mînca-ți-aș), mă opresc și trag un cadru cu copacul ăsta. Nu știu de ce. Îmi place solitudinea lui și faptul că e singur în cîmp de ani și ani și încă nu a fost tăiat – am poze cu el pe parcursul a cel puțin 12 ani deja, dar mi-l amintesc de mult inainte. Nu sînt singurul, am găsit multe poze pe net, se pare că trezește o oarecare fascinație, așa singur cuc în cîmp. Fain e că nu sînt două imagini la fel, în fiecare an e altceva în jurul lui: lanuri de grîu, floarea soarelui, rapiță etc etc. E mereu acolo, înconjurat de mereu alte culori, și s-a schimbat foarte puțin în toți anii ăștia, nu pare a crește vizibil. Îmi imaginez un timelapse din punctul lui de vedere, cu totul rulînd accelerat, culorile schimbate în jur, el nemișcat.
Mai aveam nevoie de o imagine ca să termin bookletul, una care cumva să le includă pe toate și să concluzioneze, ilustrînd anul, ciclicitatea, curgerea la infinit. Nu e neapărat un mozaic, dar e vorba de același obiect în multiplu exemplar, ca să nu-mi încalc regula autoimpusă. O mică planetuță cu lumea ei în eternă reîntoarcere.
Am ales 8 fotografii cît mai diferite care să acopere toate anotimpurile. Nu l-am văzut niciodată înflorit, însă. Asta e pentru un alt an, un alt proiect.
UPDATE: Fuckin’ hell, AVEAM una cu el înflorit, pierdută în zecile de mii de alte fotografii. Și n-am folosit-o !!! :(((( Azi am găsit-o din întîmplare. Tre’ să repar asta. Iat-o:
După lipire și proiecție sferică am compus două variante, cea care a ajuns pe disc și asta, o oglindă a cerului în care să te arunci:
Și, dacă sînteți, ca mine, genul de oameni care se întreabă cam cum ar vedea o ființă cu percepție quadridimensională acest copac, ar fi ceva de genul ăsta:
Cum să nu-l fotografiezi ?
Ce-aș putea să spun, acum că vi le-am prezentat pe toate ?
Nu m-am plictisit deloc, mi-a plăcut aproape fiecare moment, aș lua-o de la cap, și poate că proiectul viitor va fi și mai simpatic.
De fapt, ia să ne apucăm 😀