Ada Milea a lansat Alcool
Cred că dimineaţa Ada Milea face întâi exerciţii de dicţie şi abia apoi se spală pe ochi. Bobo Burlăcianu la fel. Iar apoi amândoi beau energizante, ca să poată vorbi mai repede.
byron
official band website
Cred că dimineaţa Ada Milea face întâi exerciţii de dicţie şi abia apoi se spală pe ochi. Bobo Burlăcianu la fel. Iar apoi amândoi beau energizante, ca să poată vorbi mai repede.
Ştiu, suntem în 2013, avem toţi playere portabile pe care încap grămezi de muzici, ne putem lua biblioteca întreagă cu noi la drum fără niciun efort, nu costă nimic, totul se găseşte gratis pe net pe undeva dacă ştii pe unde să cauţi, dacă nu, întrebi un prieten, versurile sunt la îndemână pe site-uri specializate,...
Vineri, la Cafe-Teatrul Godot începând cu ora 22 voi cânta împreună cu Luiza Zan un set acustic. Vă aştept cu mic cu mare. Intrarea e 30 de lei. Dan
Am ajuns cândva după prânz, cu privirile înceţoşate, târşâindu-mi sandalele prin scoicile năbădăioase. Faleza pustie se deschidea aici într-o plajă mult mai lată, ce îmi dădea o senzaţie de libertate pe care în partea cealaltă n-o simţisem. Cu ultimul strop de energie am luat-o agale pe buza mării ca să-mi găsesc gaşca din cartier.
Unul dintre regizorii mei preferaţi, Michael Winterbottom, a lansat în 2004 un film care nu e nici revoluţionar, nici vizionar, nici de o importanţă vitală pentru omenire. Dar are o treabă a lui: e pe bune. E o poveste de dragoste împărţită în două peisaje distincte – 1) săli de concerte din Londra, în care...
Mai jos este o listă cu albumele recomandate de mine de-a lungul timpului pe acest blog. Sunt curios pe care le ştiaţi deja, pe care le-aţi ascultat în urma recomandărilor şi care v-au rămas în playlist. 1. Bob Dylan – The Freewheelin’ Bob Dylan 2. Faith No More – King for a day, fool for...
Al doilea album care mi-a marcat sfârşitul de an este al lui Bill Callahan şi se numeşte „Sometimes I wish we were an eagle”. Tovarăşul Callahan s-a târât ani în şir prin andărgraundul lău-fai, înregisrând în general acasă pe recordere gen 4-track şi cântând de aiurea tot ce-i trecea prin cap. Albumul este lent şi...
David Bowie a dispărut din peisajul muzical în 2006, după o operaţie la inimă. Iniţial şi-a luat un an liber, care s-a transformat încet-încet în doi, apoi trei, etc., până când toată lumea a crezut că s-a retras de tot. Astăzi, de ziua lui (împlineşte 66 de ani), a lansat un nou single, iar pe...
Finalul de an trecut mi-a fost marcat de două albume destul de necunoscute, însă de luat în seamă. Unul dintre ele este al trupei „The Divine Comedy” şi se numeşte „Casanova”, lansat, după cum ziceam şi în titlu, în 1996 (!). Dacă aţi auzit până acu’ de ei, bravo vouă, eu abia i-am descoperit. Aşa...
Remember this? Hai să vă povestesc şi continuarea. Bineînţeles, mai întâi am terminat pachetele rămase acasă. Apoi a venit marele moment în care am zis „gata”. După două ore eram cu nervii, nu eram în stare să fac nimic şi mă fâţâiam de colo colo fără nicio ţintă. Sevraj în toată regula. În cele din...