Las aerul să mă respire
Cu ochii-nchiși, gânduri dizolvând
Și mă dezbrac de orice însușire
Golit de tot, las viața să se-ntâmple
Să se nască, să mă trăiască cum o vrea
Cine sunt eu să mă opun ei?
Cine sunt eu să-i spun că-i grea?
Oricum, oricât m-aș văita
Alta n-aș vrea

Las drumul ăsta-ncâlcit să mă meargă
Cu ochii mari, mistere descifrând
Și mă învârt în cerc pe-a lumii hartă
Debusolat, las viața să se-ntâmple
Să se nască, să mă trăiască cum o vrea
Cine sunt eu să mă opun ei?
Cine sunt eu să-i spun că-i grea?
Oricum, oricât m-aș văita
Alta n-aș vrea

Am uitat ce se-ntâmplă în romanul „Ion”
Unde e Tanganyika și ce e un electron
Nu mai știu să-mpart 24 la 32
Dar n-am uitat de tine
Poate-ar fi fost mai bine
Să-mi amintesc miile de prostii
În întregime!

N-ai vrea tu de azi să-ncetezi să exiști?
N-ai vrea să te așezi și pur și simplu
Să nu te mai miști?
N-ai vrea să te duci înapoi de unde-ai venit
De mâine să vorbim despre tine
Ca despre vreun alt mit?

Te-am înecat într-o bere spălând un bourbon
Te-am fumat amețit pe un fel de balcon
Am făcut tot felul de combinații absurde
Fără rezultate
Credeam că sunt aproape
Să scap de monstrul ascuns sub pat
Dar nu se poate!

N-ai vrea tu de azi să-ncetezi să exiști?
N-ai vrea să te așezi și pur și simplu
Să nu te mai miști?
N-ai vrea să te duci înapoi de unde-ai venit
De mâine să vorbim despre tine
Ca despre vreun alt mit?

N-ai vrea tu de azi să-ncetezi să exiști?
N-ai vrea să te așezi și pur și simplu
Să nu te mai miști?
N-ai vrea să te duci înapoi de unde-ai venit
De mâine să vorbim despre tine
Ca despre vreun alt mit?

Când oi fi întins pe spate
Sădit în pământ
Cine s-o mai bate cu morile de vânt?
Cine s-o mai ascunde
Cine s-o mai frustra
Măcinat de amănunte
De parcă ar conta?

Sigur eu nu!
Care eu, tu?

N-am să mai am nimic al meu niciodată
Niciun prieten, n-am să mai am nicio treabă
Nici măcar n-am să fiu liber
Că n-am să fiu, punct!
Nu te-ntrista, acum sunt aici cu tine
Și am de gând să stau și să adun vechime,
Dar orice veșnicie se termină oricum
La un moment dat

Când oi fi doar o fotografie
Plină de praf
Pe-o galbenă hârtie
C-un șters autograf
O să mă doară fix undeva
În care țară m-am perpelit cândva

Și pe tine la fel, tu!
Gândim la fel, nu?

N-am să mai am nimic al meu niciodată
Niciun prieten, n-am să mai am nicio treabă
Nici măcar n-am să fiu liber
Că n-am să fiu, punct!
Nu te-ntrista, acum sunt aici cu tine
Și am de gând să stau și să adun vechime,
Dar orice veșnicie se termină oricum
La un moment dat

Zilele curg amestecându-se cu nopți în îngustimea
Unui pahar îmbătrânit pe masă fără niciun plan
Gene cad peste istorii legănate-n serpentine
Rostogolind nisipul în clepsidra unui an

Pasageri grăbiți, efemeride
Luptând pentru-un minut în plus
În trenul ăsta impersonal

Sperând să prindă un loc undeva la fereastră
Verdele crud să-l ascundă-ntre gene
Cu pulsul crescând emoții născute în gând
Visând că se vor întoarce-ntr-o zi mai spre toamnă
La casa ascunsă-ntre dealuri de perne
Când somnul va fi devenit destul de adânc
Și vor trăi fericiți mereu!

Culori se-ntrec pentru o clipă de reflexie-n oglinda
Unei priviri pierdute-ntre prezent și amintiri

Alergăm arzând pe lângă șine,
Visând la un minut trăit
În trenul ăsta impersonal

Ce-ar fi să prindem un loc undeva la fereastră
Verdele crud să-l strivim între gene
Cu pulsul crescând emoții născute în gând
Visând că ne vom întoarce-ntr-o zi mai spre toamnă
La casa ascunsă-ntre dealuri de perne
Când somnul va fi devenit destul de adânc

Și vom trăi fericiți mereu!

Nu ai cumva o minune
În plus să-mi dai până mai pe seară?
E bună și-o ficțiune
Nu am pretenții, mă înțelegi?

De fapt nu știu exact ce aș vrea
Nu știu de ce am nevoie
Sau tocmai dacă am
Știu doar că îmi lipsește ceva
Destul de vag ca idee
Dar profund uman

Hai, fă-mi un cadou
Să pretindem c-ar fi ziua mea și mi-ai da
Un pic de-ajutor
Să mă prind odată ce nu-i bine

Nu vreau să pun presiune
Da’ n-ai cumva un vârf de dopamină?
Știi, am eu o slăbiciune
Pentru tot ce e interzis

Nu știu cum se dansează cu o
Angoasă abracadabrantă
Nici să mă omori
Nu știu nici să mă fac că plouă
Când teama se poartă ca o amantă
Ce bate din picior

Hai, fă-mi un cadou
Să pretindem c-ar fi ziua mea și mi-ai da
Un pic de-ajutor
Să mă prind odată ce nu-i bine

Vreau o fericire
Cu acoperire
Pentru nemurire
Nu pentru viața de apoi
Nu e nicio grabă
Dar o vreau pe toată
Azi, nu altă dată
Și rămâne între noi!

Hai, fă-mi un cadou
Să pretindem c-ar fi ziua mea și mi-ai da
Un pic de-ajutor
Să mă prind odată ce nu-i bine

Fă-mi un cadou
Să pretindem c-ar fi ziua mea și mi-ai da
Un pic de-ajutor
Să mă prind odată ce nu-i bine

După ani de agățat priviri de tavan
Și luat doruri la numărat
Învârtit mereu între-aceiași pereți
În același deșert nemișcat
Mă voi transforma în statuia
Nudă a unui delir
Peste generații mă veți găsi
Îmi veți acorda îngrijiri

Va fi oricum mult prea, mult prea târziu
Voi fi strivit de tăcere
Cum e să fii n-am să, n-am să mai știu
Și nu voi avea nicio părere
Dar voi zâmbi mereu cu ochii goi
Indiferent ce-ați face voi

Zece mii de pași în jurul unui ambuteiaj
De visuri și agonii
Dezarticulând cuvinte ce nu-mi mai plac
Într-un arhipelag de beții
Cred că mă transform în statuia
Ecvestră a unui delir
Peste generații mă vei găsi
Și-ai să mi-amintești să respir

Va fi oricum mult prea, mult prea târziu
Voi fi strivit de tăcere
Cum e să fii n-am să, n-am să mai știu
Și nu voi avea nicio părere
Dar voi zâmbi mereu cu ochii goi
Indiferent ce-ați face

Dar voi zâmbi mereu cu ochii goi
Indiferent ce-ați face
Dar voi zâmbi mereu cu ochii goi
Indiferent ce-ați face
Indiferent ce-ați face voi
Indiferent ce-ați face
Indiferent ce-ați face
Indiferent ce-ați face

Trăim într-un labirint
Toate străzile pretind
Că duc undeva
Se varsă-ntr-o șosea fără nume
Se-ncolăcesc
Încurcând direcții
Amestecând reflecții aleator
Și orice colțișor
E-o altă lume

Hai să ne-oprim chiar aici
Sub bolta asta de cafenea
Ferită de soare
Știu că ai vrea să-mi explici
Că-ncurcăturile duc toate undeva
De ai răbdare

Să le descurci
Să le accepți cum or fi
Să le seduci
Să le visezi pe rând
Până s-or descâlci

Nu vreau să te conving
Dar în labirint
Te-nvârți în cerc
Ca într-un deșert
Printre dune
Și e firesc
Între intersecții
Se-amestecă direcții
Aleator, și orice colțișor
E-o altă lume

Hai să ne-oprim chiar acum
Sub bolta asta, să bem ceva
Feriți de soare
Să îmi explici iarăși cum
Încurcăturile duc toate undeva
De ai răbdare

Să le descurci
Să le accepți cum or fi
Să le seduci
Să le visezi pe rând
Până s-or descâlci

Să le descurci
Să le cuprinzi
Să le asculți
Să le accepți
Să le vorbești
Să le alinți
Să le câștigi
Să le visezi pe rând
Până s-or descâlci

Merg înainte spre „a fost odată”
Spre frontiera după care voi deveni folclor
Cu inima strânsă-n dinți, străpunsă de-o săgeată
Sigur pe mine, ca orice-ncepător

Am o colecție de clipe
O culegere de îndoieli mâncate de vii
Sunt un asortiment de lichide
Tulburate de straniul gând că se poate gândi

Și pas cu pas frânturi din ce-am fost
Rămân pe drum în urmă
Sunt din ce în ce mai sfărâmicios
Și voi fi imediat doar o brumă
De nimic

Merg înainte fără vreo oprire
Prin peisajul ăsta zgâriat de timp
Și aroganța îmi cere o menire
Mă fac că plouă și continui să mă plimb

Am o colecție de ispite
O culegere de frământări zidite de vii
Sunt un asortiment de lichide
Tulburate de straniul gând că se poate gândi

Și pas cu pas frânturi din ce-am fost
Rămân pe drum în urmă
Sunt din ce în ce mai sfărâmicios
Și voi fi imediat doar o brumă

Și pas cu pas frânturi din ce-am fost
Rămân pe drum în urmă
Sunt din ce în ce mai sfărâmicios
Și voi fi imediat doar o brumă
De nimic

Am amintiri picante
Ca oricine altcineva
Unele au variante
Acceptabile, de povestit la o cafea
Dar altele nu pot fi scoase din sertar
Sunt îngropate-adânc, le cauți în zadar

Și luna-și ascunde răni
Peste orizont
Și sigur și tu, ești om
Doar un om
Oricât ai vrea să fii mai mult

Am cicatrici mascate
Cu sarcasme și veselii
Fragilități amestecate
Cu zâmbete largi și buchete de insomnii
Înecate într-o cupă mare de cristal
Care până-n zori mă-noată pân’ la mal

Și luna-și ascunde răni
Peste orizont
Și sigur și tu, ești om
Doar un om
Oricât ai vrea să fii mai mult

O floare s-a deschis
O corolă carnivoră
Căscând în pieptul meu
Încă o gură ce urlă fără glas

Noaptea răsucește
În așternuturi furtuni de gânduri
Și vise ce se-ntrec
Paharul plin de amar
Să-l dea iar peste cap

Sunt iar în infern
Dar astăzi n-am voie s-arăt c-aș fi
Din nou în infern

Pumnul din stomac
Îngenunchează spre amiază
Fără vreun motiv
Și măruntaie se încovoaie
Cu ochii strânși

Sunt iar în infern
Dar astăzi n-am voie s-arăt c-aș fi
Din nou în infern
Că suntem acolo cu toții

Că vrem sau nu vrem
Că știm sau nu știm
C-avem tot ce e de avut
Ascundem un ghem
De frustrări și venin
Sub zâmbete largi
Și vorbe-aruncate-n vânt

Sunt iar în infern
Dar astăzi n-am voie s-arăt c-aș fi
Din nou în infern
Că suntem acolo cu toții