Pentru că probabil vă doriți ceva legat de muzică, o să vă scriu ceva lung despre călătorii, ca și data trecută, pentru că sunt om rău. Săptâmâna asta a fost Electric Castle, eu n-am servit, o să-i las pe colegii care chiar au văzut tot ce era de văzut să se exprime plenar. Iar eu o să mă duc la Steve Vai, Joe Satriani și Dream Theater și o să mă bucur de complexitatea muzicii tinereții mele, na.
Și pe urmă mă potolesc 🙂
Am fost anul ăsta 2 zile într-un parc de distracții incredibil, pe care îl recomand oricui, adulți sau copii. Aș zice că e mai curând pentru adulți. E un parc tematic așa cum nu știu să mai fie altul. Se cheamă Puy du Fou – Dealul Nebunilor, și e undeva în Franța, în regiunea Vendée, lângă Nantes și relativ aproape de castelele din valea Loirei.
Regiunea Vendée e notorie pentru îngrozitorul războiul civil care a opus-o republicanilor – a fost cea mai mare mișcare contrarevoluționară din Franța în timpul Revoluției Franceze, înăbușită în sânge, rușinos, cu consecințe devastatoare – cam un sfert din populația locală a fost masacrată, polarizând Franța până la primul război mondial care a unit-o înapoi împotriva unui dușman comun. Chiar a avut alura unui genocid.
Pentru că nu doar noi avem suveraniști-naționaliști, doar ai noștri-s mai săraci, la ei a apărut Philippe de Villiers, un aristocrat de viță veche cu 7 copii, conservator, tradiționalist, creștin, antirepublican, eurosceptic și, în general, anti-imigrație (mai ales în ceea ce privește islamizarea Franței). A candidat chiar și la președinție.
Ei bine, tipul a exploatat filonul ăsta și și-a îndeplinit visul de a crea un parc tematic de mare succes bazat pe istoria regiunii și a Franței (foarte tendențios prezentată, desigur). Puy du Fou a început prin anii 1980 și a ajuns acum al treilea parc de distracții din Franța după Disneyland și Asterix, cu aproape 3 milioane de vizitatori anual – majoritatea francezi caucazieni (nicio surpriză, deși am văzut chiar și călugări Shaolin portocalii). Ca termen de comparație, turiști străini în România – 2.5 milioane anual.
Bun, păi și de ce ne zici tu, Sergiule, să susținem indirect mașinăria naționalist-creștină care creează monștri?
Pe scurt, pentru că, dacă treci de elementele de propagandă – destul de subtile, de altfel – și privești totul ca pe un spectacol, e AMAZING la modul că-ți mai poate trezi steluțe de-alea-n ochi pe care nu le mai ai, adult blazat, de decade.
Și nu, nu e ca și cum ai zice da, dar A.H. era rău, dar uite ce frumos picta.
Poate că aș aprecia în România un parc tematic în care e prezentată pe viu bătălia de la Rovine sau pe Traian trecând Dunărea pe podul lui Apolodor. Țepeș ar fi mai greu de realizat…
Așadar, Puy du Fou. Jdemii de premii Best show in the world, Best theme park in Europe etc. Ce mi-e clar e că nu știu cu ce să-l compar, că nu știu să mai fie altul de genul ăsta – chiar mi-ar plăcea să descopăr altul. Pentru că nu e un parc de tip clasic – nu are roller coastere, linghișpire (ringhișpile? ooofff, nemții ăștia), personaje sub trade mark și sclavie modernă. În locul lor, 26 de show-uri minunate, unul din ele – Cinéscénie – cea mai mare scenă din lume, 1300 de actori (nu am scăpat un zero, da), sute de cai, sute de artificii. Bine, dacă scoatem Coreea de Nord din statistici, probabil.
O să trec un pic prin câteva mai importante. Elementul wow e dat de faptul că toate structurile sunt construite plecând de la poveste, au inventat soluțiile tehnice ca să o poată pune în practică, construind și sala în funcție de asta – numai eu știu cât m-am uitat la documentare de tip CUM DRACU’ AU FĂCUT X?
Deci fiecare show e într-un spațiu dedicat și nu ar avea cum să fie prezentat altfel. Durează în jur de 30-40 minute fiecare și sunt organizate în așa fel încât le poți vedea pe toate în cam 2 zile – locul e mare, are cam 1 km2.
De exemplu, Le signe du triomphe – dedicat perioadei galo-romane. Au construit o replică 1:2 a Colosseumului din Roma, adică vreo 100 m diametru, capacitate 7000 spectatori. Cu tot cu catargele cu draperii roșii retractabile împotriva soarelui, da, Gladiator style.
Legionari romani, defilare de gâște, bătălii de gladiatori realiste, curse de quadrige cu tot felul de accidente regizate – roți căzând, explozii. Caii ăia sunt SUPERBI și aleargă ATÂT de rapid. În final, o falsă bătălie navală, toată scena devine o uriașă triremă care se învârte scuipând foc. În tot acest timp animatorii se străduiesc să recreeze jocurile romane împărțind tribunele în gali și romani care se înjură reciproc, cu cântece de stadion și tot. E foarte participativ – inclusiv nelipsitul deget în sus de cruțare a adversarului cerut împăratului. Pentru 30 de minute ești un plebeu roman (sau dac undercover!) care merge cu prietenii la jocurile arenei și e minunat. Da, creștinii cei buni scapă, binele triumfă, leii nu-i mănâncă pe toți, yay.
Le Dernier Panache – povestea unui căpitan din războiul vendean. Dincolo de mesaj, realizarea te lasă cu gura căscată. Ești instalat într-o sală de 3000 de locuri, proiecțiile acoperă tot câmpul tău vizual și te întrebi unde e scena și de ce se închide accesul complet după începere. Și imediat afli – sala se rotește 360 de grade, astfel că cele 10-12 scene din jur sunt mereu în fața ta, spunând partea sa din poveste, cu zero tranziții. Un teatru 2.0, 3000 de oameni pe un disc rotativ, e o senzație foarte interesantă și hipnotică. Toate showurile includ animale – în unele cazuri, sute – de la cai la păsări exotice, vulturi enormi, lupi, oi…
Scena de la Mousquetaires de Richelieu are vreo 70 m, se umple cu apă și poate conține cabaline. Dueluri de spadă ca-n filme, coregrafii impecabile, cai fosforescenți dansând în întuneric. Minunat.
Un pianist care iese și intră cu tot cu pian din apă fără vreun aparat vizibil de respirat și plutește fantomatic pe toată suprafața unui lac, alături de balerine și tot felul de năzbâtii culminând cu un organist în flăcări care cântă Rammstein style.
Le bal des oiseaux fantômes – un show cu sute și sute de păsări – răpitoare mai ales – în libertate. Poate cel mai wow dintre toate, l-am văzut de 4 ori. Din păcate pozele nu au cum să-i facă dreptate – e valabil pentru oricare dintre showuri. Condori de 3m anvergură trec la centimetri deasupra ta, te ferești instinctiv. Corbi inteligenți dresați aduc trandafiri fetelor. Undeva la sute de metri deasupra e ridicat un balon cu aer cald din care cad șoimi în picaj – cea mai rapidă creatură, poate ajunge la 400 km/h. Nu zic că ăștia ajungeau la viteza asta, dar e practic un glonț, e incredibil. în 3 secunde se transformă dintr-un punct în moartea prăzii. La final, e un feeding frenzy pentru sute de păsări care efectiv umplu tot spațiul, nu știi la ce să te uiți și de cine să te ferești mai întâi. Nu am mai văzut așa ceva, poate pentru unii e prea mult, dar mie mi-au dat lacrimile de încântare.
Vikings – invazia vikingă, cu un ditamai drakkarul scuipând foc care iese din apă cu tot cu echipaj – la fel, fără muștiucuri vizibile.
Un carillon uriaș pus în funcțiune de o echipă de acrobați, cam ca un pian cu clopote. Claviatură și tot.
Nu am cum să le prezint pe toate, fiecare are ceva wow, de la simularea tranșeelor din Verdon (ieși de acolo îngrozit, amețit și surd, probabil că orice copil ar trebui să fie dus să se sperie pe-acolo, poate că am mai evita așa ceva în viitor) la călătoria în jurul lumii a lui Lapérouse, cu un vas întreg refăcut, cu actori și bătălii navale, cu totul mișcându-se în ritmul valurilor, furtuni, iceberguri și naufragiu. Toate sunt atât de frumos gândite și realizate că aproape că ești acolo cu adevărat, parte din echipaj.
Există chiar și o secțiune cu Jeanne d’Arc, cu turniruri pe cai și asedii de cetăți medievale. Totul e uriaș și greu de descris. Și au reușit să cumpere și inelul original al Fecioarei din Orléans. Exaltată sau nu, a fost un personaj istoric decisiv pentru identitatea franceză.
În cazul cavalerilor mesei rotunde întreaga scenă-insulă se ridică vreo 10m în aer și cumva apar cai din lacul de dedesubt. E chiar crazy.
Aș zice că cea mai wow atracție de sală este cea mai nouă – Le Mime et l’Etoile, despre începuturile cinematografiei. E atât de frumos realizată că nici după 2 vizionări nu știam la ce să mă uit mai întâi. Coregrafie, senzația de alb-negru, totul gândit la secundă, muzică originală, un decor urban în continuă deplasare aparent interminabil – CUM AU FĂCUT?? – etc etc. Nu pot să descriu, trebuie văzut.
Evident, în afară de toate atracțiile principale (mai sunt multe pe care nu le-am menționat) există sătulețe medievale cu meșteșugari reali, sticlar, fierar, pietrar, caligraf, pielar care lucrează ca atunci, în fața ta, și își vând produsele. Toți vânzătorii de la toate restaurantele sunt în costume medievale și ei, există structuri de cazare tematice, castele, palate, corturi, locuințe antice lacustre, în funcție de ce perioadă te interesează. Iar magazinul principal de suveniruri este într-o piață art nouveau din anii 1900, cu carusel și doamne cu crinolină și domni cu joben și baston.
Cred că munca și implicarea miilor de oameni din spatele poveștilor e extraordinară, de la zecile de dresori la atleți și cei care construiesc showurile.
Ce să vă mai zic, recomand două zile de călătorie în timp. Cu sarea de rigoare.