(publicat inițial pe 11 ian 2016)
Pentru că, nu-i așa, concursul de cine-o are mai lungă nu datează de ieri de azi (la longevitate istorică mă refer), cel puțin două luni au avut nume schimbate de-a lungul secolelor, ca stațiile de metrou și bordurile lui Videanu/Negoiță/cine-o mai veni. Mai precis, doar două au rezistat: iulie și august. Claudius și Nero, țeapă.
Contextul era de tot râsul: calendarul roman ajunsese o glumă proastă, ianuarie pica în toamnă, PeFeul cel mare al vremii (PontiFex maximus, hehe) era atât de corupt încât scurta și lungea anii după bunul său plac ca să le varieze durata funcțiilor prietenilor/dușmanilor – bref, se poate mai rău ca la noi – așa că era nevoie de o reformă.
Și ea a venit cu ocazia dictaturii tovarășului Iulius Cezar în Roma.
Hazliu e că iulie exista bine merci, doar se chema quintilis. Cert e că acest calendar (iulian) a rămas în vigoare vreo 1600 de ani, și, în unele cazuri, încă este: de fapt, vorbim de calendarul pe stil vechi, ăla după care funcționează încă biserica ortodoxă estică, mereu deschisă către nou și neprevăzut.
Iulius a sfârșit prin a o avea, așadar, extrem de lungă.
Din păcate pentru dânsul, n-a apucat să se bucure decât de un singur iulie, primul, pe fond de contact repetat cu obiecte tăioase cauzatoare de deces cu complicații agravante. Dar numele a rămas.
Poate că peste 2000 de ani niște oameni verzi cu capul mare vor trage o țuiculiță în Salambrie după Vama din Minunie, și nu se vor întreba de ce.
Piesa History as a Child îl zugrăvește pe Cezar copil și poate ar fi fost nevoie de o ilustrație mai jucăușă, dar eu o văd, grație refrenului, ca pe un etern avertisment, valabil de mic copil: „Păzește-ți pielea, coane, altfel îți creează brutele și Bruții orificii suplimentare.” Învață kung-fu sau ceva.
Am folosit catifea neagră pe fundal pentru că nu are reflexii și voiam să mă joc cu lumina mată și rece a metalului ascuțit. Sînt doar chestii tăioase și neplăcute acolo: lame (pentru bisturiu X-acto), ace și piuneze/pioneze (of!), o coroană de lauri spinoși cu tot felul de conotații, dar mai ales cu scopul de a identifica ușor personajul.
Pisica iar n-a avut voie în cameră, dacă n-a luat foc, măcar n-a înghițit nici lame. Așadar, iată o fotografie cu o lipsă acută de pisică:
O variantă ceva mai burtoasă:
Ar fi fost mai simplu să construiesc jumătate și să o copiez simetric, dar ar fi fost prea vizibilă păcăleala, deci le-am luat separat, fotografiat și lipit. N-aș fi avut ce face cu 50 de lame. 25 sunt arhisuficiente să-ți tai venele eficient, în multiple direcții.
Despre august vorbim data viitoare, e și mai nebună treaba.