Săptămînile astea am fost în vacanță în Creta/Santorini. Încă o dată. În fața ecranului, de data asta.
Cum am prins un pic de timp liber m-am uitat în mereu-de-fiori-dătătorul folder „Poze de facut”, mi-am luat inima-n dinți și am decis că totuși ar fi cazul să le fac pe cele din iulie anul trecut înainte de a apărea cele de anul ăsta, cu care probabil s-ar trece de 10 000, moment în care probabil aș da shift-delete si aș găuri hardul cu un burghiu pt beton, să rezist tentației. Și prin „fac” înțeleg organizat, etichetat, lipit panorame și trecut totul prin Lightroom – un fel de developare în epoca digitală.
Problema mea e că ar trebui să șterg mai multe, am procentual destul de puține fotografii (restul sînt poze), dar pentru mine – ca și pentru probabil mulți alți loviți prematur de neamțul ăla cu A (nu ăla cu J, care doar observă) – amintirile se păstrează în albume exifuite corect, etichetate și geotagguite. Dacă nu știți ce-i aia… norocul vostru, trust me. De-aia am vreo 4 backupuri foto în locuri diferite, să nu cumva să uit cine sînt, ca ăla din Memento.
Dar nu despre asta e vorba aici.
Cei de la Sony Romania, pe lângă că ne-au ajutat atît de tare cu albumul Eternal Return, ne-au împrumutat și niște echipamente de mare calitate cu care ne-am jucat cu mult drag, ca niște gadgetiști scîrbavnici ce ne aflăm. Înainte să vă înnebunesc cu un nou serial interminabil de călătorie, vă voi spune așadar vreo două vorbe (maxim două mii) despre unul din aparatele foto pe care le-am tăbîrcit prin munții cretani.
Sony DSC-RX100 mk3
Arată așa (imaginile cu aparatul sînt furate de pe Imaging-resource.com, nu mi-a dat prin cap să-l pozez cînd îl aveam, sorry)
și a primit cea mai înaltă distincție – gold award – pe dpreview.com – unul din cele mai serioase și apreciate site-uri de tehnologie foto din lume. N-o să intru în prea multe detalii tehnice, cine e interesat are mai multe decît aș putea spune eu pe siteul lor, aici.
În primul rînd: între timp a apărut și versiunea mk4, care e și mai nervoasă, știe 4k, vizor de rezoluție mai mare etc. „Some of the best image quality in any compact camera, ever” – zic aceiași dpreview.com. Vorbim de aparate foarte compacte, de buzunar, cam cît un pachet de țigări mai sănătos (inclusiv obiectivul luminos, retractabil). Am apreciat mult capacul automat al obiectivului – nu mai trebuie să ai și grija unui căpăcel, pur și simplu trage o cortină peste sticlă și gata cu amprentele nedorite.
Da, e scump, dar e un aparat premium pe care îl iei fără probleme peste tot cînd n-ai chef de cărat DSLR-uri. E și foarte ușor, evident. Iar calitatea imaginilor este wow, mai ales prin comparație cu un superzoom, de exemplu.
Am avut două aparate la mine, Sony-ul și un Panasonic GX7 și, în multe cazuri, Sony-ul a fost superior, deși e doar un compact. La capitolul „poze cu peisaje frumoase în lumină bună” detaliile sînt incredibile, senzorul de 20,1Mpix face minuni – e și cel mai bun din clasa lui. E un senzor mai mic decît cele de DSLR, are 1 inch, dar e la ani lumină de cele de 1/2.3 din majoritatea aparatelor compacte, iar de telefoane, ce să mai vorbim. E și normal, fiind de vreo 4 ori mai mare. După cum știți deja, nu megapixelii contează în zilele noastre, ci dimensiunea lor 🙂
Sigur, nu e la fel de bun ca un senzor mai mare în lumină slabă, însă aparatul compensează asta printr-un obiectiv zoom Zeiss foarte wide, foarte luminos și extrem de clar (24-70mm F1.8-2.8), iar ISO merge pînă la 25600 (deși nu aș depăși 3200). Uite ceva la 1600 din mînă noaptea:
Sincer nu știu cum arată imaginile jpg, cu toate aparatele fotografiez în RAW ca să pot să umblu la ele mai mult ulterior. Probabil că fotografii buni nu mai au nevoie de etapa asta, nu știu. Cert e că fișierele RAW ale Sony-ului se pretează foarte bine la recuperări de detalii extreme în umbre și chiar și în luminile puternice (e preferabil să subexpui totuși, umbrele pot fi deschise mult mai bine post factum).
Și de filmat filmează excelent in full HD, obiectivul e stabilizat optic, iar versiunea nouă mk4 filmează chiar în 4k (dacă ai și card în stare să o facă – categoria U3, scumpe ca dracu’).
Are și ecran și vizor electronic – recunosc că nu mă pot dispensa de niciunul: mai ales în condițiile alea de soare orbitor, ecranul LCD e aproape ilizibil – vizorul e sfînt, are rezoluție bună și foarte puțin lag. În plus, ecranul e și rabatabil în sus și în jos, așa că poți să fotografiezi foarte ușor un concert cu mîna deasupra capului enervînd lumea din spate, sau invers, vreo goangă la firul ierbii fără să te arunci pe jos. Da, pentru că știe și macro, focalizînd la minimum 5 cm, cît să transforme goanga în chestiune într-un balaur lovecraftian. Mai mult, poate fi dat atît de sus încît poți să mai adaugi încă un selfie la sutele de miliarde de pe instagram (imaginea se întoarce automat).
Un macro-inception:
Uite cît e de mic: http://www.dpreview.com/reviews/sony-cybershot-dsc-rx100-m3/3
În standby toate chestiile alea care ies – vizorul, flashul, obiectivul – sînt ascunse în corpul aparatului.
Se mișcă foarte bine, focalizează aproape instantaneu (îmi amintesc cum focalizau aparatele compacte acum vreo 6 ani doar și nu-mi vine să cred, evoluția tehnologică e URIAȘĂ). Chiar, mi se pare foarte ciudat că o poză full resolution cu unul din cele mai bune compacte de acum 10 ani ocupă, văzută la 100%, doar centrul unui monitor modern. Și nu mai vorbesc de în ce hal arată. Ei, probabil peste încă 20 ani ne vom uita cu aceeași superioritate la calitatea imaginilor Sony-ului, care nu-s nici măcar 3d și nici nu poți să le vezi corect în implantul neuronal de realitate virtuală, pfff. Sau poate atunci n-o să mai avem electricitate să le încărcăm. Pentru moment, Sony e wow.
Merge cu carduri SD (îmi amintesc că într-o vreme camerele Sony funcționau doar cu cardurile proprii, smartmedia parcă, nu mai e cazul, SD a devenit standardul de facto al aparatelor normale) iar bateria te ține vreo 300 de poze – mai multe dacă nu te cîcîi prea tare pînă faci POZA, mai puține dacă da. De fapt, la compacte și mirrorlessuri contează mai puțin cîte poze faci – mult mai important e cît timp e aprins ecranul. Aici evident că DSLRurile au avantajul vizorului optic, așa că nu strică un acumulator de rezervă dacă ești fotongiu degrabă declanșatoriu. Dar la cît e de mic și ușor chiar că nu deranjează să cari încă o baterie.
În rest, toate opțiunile manuale posibile, e un aparat complet (dar poți să-l dai și pe Auto, desigur). Obiectivul nu este interșanjabil și nu e un superzoom, dar ăsta e un compromis pe care n-aveau cum să nu-l facă pentru a păstra un senzor atît de mare și de bun. Oricum nu te duci la fotbal cu el.
A, și mai are o ciudățenie practică: un filtru neutru intern (unul real, nu electronic, din sticlă) pe care îl poți activa printr-o comandă din meniu. Ăla există ca să poți face poze mai lungi în lumină – cascade neclare, nori trecînd, de-astea. Nu l-am folosit, n-aveam trepied.
În plus, POȚI SĂ POZEZI PISICI CU EL !!!!
Am pus aici mai multe fotografii făcute cu Sony DSC-RX100 mk3 (majoritatea făcute de doamna, eu eram ocupat cu Panasonicul). Dacă n-aș fi fan mirrorless m43 și n-aș fi investit în toate obiectivele alea mici și multe m-ar fi convins să iau unul. E pur și simplu excelent și poți să-l ai mereu la tine:
Sony e unul dintre jucătorii noi de pe piața foto (mă refer la aparate, că senzorii Sony sînt la mai toți, pînă și Canonul se pare că e-n discuții) și au venit cu niște inovații excelente – mirrorlessurile lor cu senzor full frame sînt crème de la crème, vorba neamțului – A7rii, A7s de exemplu. La alea nu mă bag, sînt în alt teritoriu de care n-avem bani.
Poate după ce ajungem celebri.
Mai multe povești și poze mai încolo.